Filtrarea apei

Categorie: Chimie | Autor: Ciorna.com | Dimensiune: 75 KB | Descărcări: 1172
Descriere:

1.INTRODUCERE Apa este recunoscută la nivel mondial, ca fiind principala sursă de suport al vieţii pe Pământ. În stare naturală, apa se găseşte, în principal, sub trei forme: - sub formă formă lichidă, care este şi forma predominantă; - sub formă solidă (gheaţă, zăpadă); - sub formă de vapori, în atmosferă şi în nori. În natură, apa chimic pură nu există, practic. Întotdeauna apa va conţine, alături de atomii de hidrogen şi oxigen care o definesc, şi atomi ai altor substanţe, organice sau anorganice şi chiar microorganisme vii. În funcţie de substanţele pe care le conţine, de concentraţia acestora şi având în vedere principalul rol al apei în viaţa oamenilor şi a animalelor, s-au stabilit două tipuri principale de apă: - apă potabilă, care poate fi consumată de om pentru băut şi pentru prepararea hranei, şi - apă nepotabilă, care nu poate fi consumată de om pentru băut sau pentru prepararea hranei. În mod obişnuit, dacă acest tip de apă nu conţine în concentraţie suficient de mare substanţe chimice periculoase pentru fiinţele vii, ea poate fi folosită de om în alte scopuri, fiind cunoscută, în acest caz, sub denumirea de apă industrială. 2.POLUAREA APEI Menţinerea purităţii apei în cadrul natural înseamnă menţinerea conţinutului de săruri şi gaze, de organisme şi microorganisme specifice unei ape naturale nealterate. Prin poluarea apelor se înţelege, conform concluziilor conferinţei internaţionale privind această problemă (Geneva 1961), “modificarea compoziţiei sau stării apelor unei surse survenită ca urmare a activităţii omului astfel încât apele devin mai puţin adecvate tuturor sau numai unora dintre utilizările pe care le pot cpăta în stare naturală ”. Un oraş, sau un complex industrial, care posedă mai multe guri de evacuare a apelor uzate şi halde de reziduri, reprezintă un generator de poluări multiple . Poluanţii aflaţi în ape sub formă de suspensii sau soluţii multicomponente se pot încadra în următoarele categorii mai importante: - substanţe organice, reziduri biologice; - substanţe anorganice; - substanţe radioactive; - produse petroliere; - microorganisme patogene; - ape fierbinţi.


Descarcă referatul Spune unui prieten Alte referate din această categorie
Acordă o notă acestui referat:4.82
Nota 1 Nota 2 Nota 3 Nota 4 Nota 5 Nota 6 Nota 7 Nota 8 Nota 9 Nota 10
Referate relevante:
Poluarea solului

Poluarea solului


Crima organizata in Romania

Crima organizata in Romania


Poluarea solului

Poluarea solului