Franciza

Categorie: Economie | Autor: Ciorna.com | Dimensiune: 53 KB | Descărcări: 188
Descriere:

FRANCIZA Potrivit Camerei de Comerţ şi Industrie a României,franciza reprezintă un sistem de comercializare bazat pe o colaborare continuă între persoane fizice sau juridice, independente din punct de vedere financiar, prin care o persoană, denumită Francizor, acordă unei alte persoane, denumită Beneficiar sau Francizat, dreptul de a exploata sau de a dezvolta o afacere, un produs, o tehnologie sau un serviciu. Revista ” Franchise International ” defineşte o franciză ca fiind un concept de afacere prin care francizatul plăteşte pentru „marca” (numele) şi „instruirea” (know-how-ul) în sistemele, operaţiunile şi sistemul comercial al francizorului printr-o taxă iniţială şi printr-o taxă ulterioară denumită „taxa de franciză” (un procent din cifra de afaceri) . Franciza poate fi : • de distribuţie • de servicii • industrială Contractul de franciză trebuie să cuprindă următoarele clauze : • obiectul contractului • drepturile şi obligaţiile părţilor • condiţiile financiare • durata contractului • condiţiile de modificare, prelungire şi reziliere Deschiderea unei afaceri în franciză, beneficiază de o serie de avantaje fără investiţii substanţiale. Cât priveşte investiţia iniţială, aceasta presupune, potrivit unui studiu realizat de publicaţia Banii Noştri, amenajarea spaţiului comercial în funcţie de cerinţele francizorului, realizarea stocului iniţial în cazul francizei de retail şi cumpărarea echipamentelor (de obicei furnizate de francizor, datorită cunoaşterii specificaţiilor tehnice, reţelei de distribuţie şi service) . În cazul acestui gen de afacere, există 3 tipuri de taxe pe care beneficiarul trebuie să le plătească : taxa de intrare, care se plăteşte la semnarea contractului, redevenţele reprezentând cotele procentuale din cifra de afaceri, care se plătesc lunar, şi taxa de publicitate, care este utilizată rareori pe piaţa românească. Taxa de intrare poate varia de la 500 de euro, pentru agenţiile imobiliare, de exemplu, la peste 2 milioane de euro, în cazul unui lanţ hotelier. Redevenţele pot varia şi ele între 0 şi 5% în afacerile de retail, iar pentru francizele din sfera serviciilor, aceste taxe ajung între 5 şi 20% din cifra de afaceri. Printre cele mai cunoscute afaceri în franciză din Romania se numără „Fornetti“ (patiserie), Basic System (renovarea şi recondiţionarea pardoselilor, pereţilor şi plafoanelor suspendate), „Gogoaşa înfuriata“, McDonald’s, Pizza Hut, Angst, Gregory ’s.


Descarcă referatul Spune unui prieten Alte referate din această categorie
Acordă o notă acestui referat:4.85
Nota 1 Nota 2 Nota 3 Nota 4 Nota 5 Nota 6 Nota 7 Nota 8 Nota 9 Nota 10