Descriere: Primele trei părţi din Amintiri din copilărie au fost publicate intre anii 1881-1882, în revista Convorbiri literare. Ultima parte a fost editata postum, în 1892.
În Amintiri, Creangă îşi recreează copilăria, către care se întoarce ca spre un spectacol al vârstei fericite. Prin amănuntele biografice, copilăria reconstituita a aparţinut lui Ion Creangă, dar prin semnificaţie este universala: „Aşa eram eu la vârsta cea fericita, şi aşa cred ca au fost toţi copiii, de când ii lumea asta şi pământul; măcar să zică cine ce-a zice.”
Copilăria apare ca o opera de aur, ca un tărâm al bucuriei şi inocentei, în care fantezia completează realitatea, iar jocul este suprema preocupare. Nica este „copilul universal”, de pretutindeni şi de oricând, în care toţi ne regăsim cu nostalgie.
Acestei copilării ideale, Ion Creangă ii oferă un mediu real de existenta, un cadru uman şi geografic, care este satul Humuleşti, locul natal al prozatorului.
Amintirile se structurează pe doua planuri: unul urmăreşte procesul de formare al lui Nica şi evoluţia lui spirituala în contextul mediilor sociale pe care le străbate; celalalt plan surprinde universul vieţii ţărăneşti şi instituţiile sociale ale vremii.
Amintirile se deschid cu evocarea comunităţii humuleştene. Creangă se introduce pe sine, copilul de altădată, în lumea satului de atunci, evocând trecerea prin şcolile din Humuleşti şi din Broşteni şi opiniile părinţilor despre scoală.
Începutul celei de a doua părţi este un laitmotiv liric, izvorât din regretul pentru viata apusă. După ce insista asupra atmosferei din casa părinteasca, dominată de personalitatea Smarandei, naratorul reînvie întâmplările hazlii al căror erou a fost: furtul cireşelor de la mătuşa Mărioara, furtul pupezei din tei, întâmplările cu moş Chiorpec, ciubotariul, scena de la scăldat s.a. Daca prima parte era realizata prin succesiunea cronologica a evenimentelor, cea de a doua este recreata prin discontinuitatea amintirilor selectate de capriciul memoriei involuntare.
|
