Tendinte in domeniul surselor de finantare

1. Generalităţi – introducere în studiul sistemului de cheltuieli publice Subiectul propus de noi pentru această dezbatere este finanţarea învăţământului, cu precădere a celui superior. Pentru aceasta, este necesară încadrarea acestui subiect în obiectul de studiu al finanţelor publice. Termenul de finanţe publice (lat. finatio, finacias) are diferite accepţiuni, în funcţie de epocă şi autor, însă, pe plan economic, poate fi definit ca o entitate economică ce intră în relaţii de cauzalitate cu statul şi banii, moneda. Finanţele publice, astăzi, reprezintă o ramură a ştiinţelor economice ce exprimă relaţii de repartizare a Venitului Naţional (a Produsului Intern Brut), au legături strânse cu dreptul administrativ şi cel constituţional, cu politicile adoptate de partidele aflate la conducerea statului. Finantele publice se mai numesc şi relaţii financiare, o componentă a relaţiilor bănesti. Aceste relaţii (financiare) se concretizează prin constituirea şi repartizarea unor fonduri financiare la dispoziţia statului, necesare satisfacerii nevoilor publice, colective. Fondurile constituite vor deveni obiectul unor cheltuieli publice. În legătură cu modul de calcul al cheltuielilor publice, există două concepte: neconsolidate (se însumează toate componentele) şi consolidate (se însumează cheltuielile publice şi apoi se deduc transferurile dintre diferitele categorii bugetare, înlăturându-se astfel înregistrarea repetată a anumitor resurse financiare publice). Cheltuielile publice pot fi clasificate în funcţie de numeroase criterii. O.N.U., atunci când a clasificat cheltuielile publice, a folosit criteriul funcţional conform căruia acţiunile social- culturale reprezintă o destinaţie foarte importantă a fondurilor bugetare. În Anexa 1 sunt prezentate date despre structura funcţională a cheltuielilor publice ale României: ponderile acestora în P.I.B., în perioada 1990-1999 (în procente faţă de total), iar Anexa 2 le reprezintă grafic.