Basarabia sub regim tarist

Categorie: Istorie | Autor: Ciorna.com | Dimensiune: 29 KB | Descărcări: 50
Descriere:

*32. Basarabia sub regim ţarist: de la autonomie - la gubernie rusească Atitudinea tolerantă a ţarismului faţă de populaţia autohtonă din ţinut urma să creeze o imagine atractivă Imperiului Rus. Legea specială, numită "Regulamentul privind instituirea administraţiei provizorii a Basarabiei", acorda acestei provincii o anumită autonomie. Populaţiei autohtone i se garanta dreptul să utilizeze legislaţia locală, adică cea în vigoare în Ţara Moldovei, să-şi conserve obiceiurile şi tradiţiile naţionale, precum şi vechea împărţire administrativă. Limba română urma să fie utilizată în continuare în organele administrative, judiciare, în oficierea serviciului divin şi în scoală, Aceleaşi drepturi au fost acordate şi limbii ruse, ceea ce a permis ulterior autorităţilor ţariste să limiteze în mod fraudulos arealul de folosire a limbii române în viaţa publică a Basarabiei. Conform acestui regulament, şeful administraţiei locale era guvernatorul civil al Basarabiei. Primul şi unicul guvernator civil al acestei provincii a fost Scarlat Sturdza - a fost eliberat din funcţia de guvernator civil al Basara-°'ei. ea fiind preluată de general-maiorul I. Harting. Acesta, ignorând stipulaţiile Regulamentului referitoare la conservarea legislaţiei şi obiceiurilor locale, accelerează procesele de transformare a Basarabiei într-o obişnuită gubernie rusească. Are loc substituirea funcţionarilor moldoveni cu cei de origine rusă. LegjSkL. locală şi limba română sunt ignorate tot mai frecvent. La indicaţia lui I. HartiJJÎ fusese elaborat un nou regulament, care urmărea lichidarea autonomiei Basarabiei s impunerea unui statut de gubernie rusească. Guvernul era completat cu funcţionari ruşi şi cu reprezentanţi ai boierilor autohtoni, aceştia din urmă deţinând majoritatea. Protestele boierilor autohtoni contra unei atare politici au fost bine intilnite Prin intocmirea Aşezământul privind înfiinţarea regiunii Basarabia, sa incercat aminarea metamorfozei Basarabiei, dar n-a fost ie lungă durată, el fiind diminuat printr-un şir de decizii ale autorităţilor ţariste. Tot mai frecvent sunt demişi din posturile de ispravnjci boierii autohtoni, iar în locul acestora l sunt numiţi ofiţeri ruşi, trecuţi în rezervă, în rezultatul numirii încă a doi membri permanenţi în Consiliul Suprem din partea guvernului rus, boierii moldoveni pierd votul preponderent în luarea deciziilor. In ciuda oricaror silinte a poporului roman spre asi pastra ntionalitatea este intocmit "Aşezământul de la 1818 şi promulgat unul nou, elaborat fără concursul boierilor români şi c^6 desfiinţează autonomia Basarabiei . Noul "Aşezământ" extindea acţiunea directă a legislaţiei ruseşti asupra Basarabie şi limita, în mod evident, sfera de acţiune a legislaţiei locale. Tribunalele au fost reor ganizate după calapodul rusesc, în funcţiile de judecători sunt numiţi tot mai frecven ruşi, care acordau preferinţă codului civil rus.


Descarcă referatul Spune unui prieten Alte referate din această categorie
Acordă o notă acestui referat:5.91
Nota 1 Nota 2 Nota 3 Nota 4 Nota 5 Nota 6 Nota 7 Nota 8 Nota 9 Nota 10
Referate relevante:
1 decembrie 1918 (Ziua Nationala a Romaniei)

1 decembrie 1918 (Ziua Nationala a Romaniei)


Colonizarea Basarabiei

Colonizarea Basarabiei


Memorandumul lui Ribbentrop pentru Hitler

Memorandumul lui Ribbentrop pentru Hitler


Fanariotii

Fanariotii


Ziua Nationala a Romaniei 2

Ziua Nationala a Romaniei 2