Descriere: Civilizaţia Ebraică
Civilizaţia ebraică s-a constituit şi a durat timp de 14 secole pe un teritoriu foarte restrans: suprafaţa Israelului era la început de aproximativ 15000 km2. Numeroaselor cutremure, vânturilor deşertului, perioadelor lungi de secetă norilor pustiitori de lăcuste, ţânţarilor care răspândeau malaria, invaziilor triburilor nomade, li se mai adăugau primejdiile permanente ale unei faune feroce de lei, urşi, lupi, leoparzi şi şerpi veninoşi. Cursurile de apa erau foarte puţine şi sărace. Cu toate acestea, textele biblice numesc Palestina “ţara în care curge laptele şi mierea”. Căci daca vegetaţia săracă a stepelor din nordul ţării limita posibilităţile economice ale evreilor doar la păstorit, în schimb în valea Iordanului creşteau curmalul şi trestia de papirus; iar pe coline viţa de vie şi smochinul, rodiul şi măslinul, arbori răşinoşi şi arbori folosiţi la construcţii (stejarul, cedru, chiparosul şi sicomorul). În câmpiile văilor se cultivau orzul şi grâul, iar păstorii creşteau turme mari de de oi şi capre.
Din imensul rezervor de populaţii semite a coborât un grup numeros de semiţi nomazi conduşi de legendarul şef de trib Abraham. Penetraţia lor lentă şi paşnică în regiunile Siriei de azi e atestată încă din prima jumătate a mileniului al II-lea î.C. În Egipt – unde unele triburi nomade au migrat în căutare de păşuni pentru turme, majoritatea lor rămânînd în Palestina – prezenţa lor poate fi pusă în legătură cu apariţia în valea Nililui a acelor populaţii semite de imigraţi şi trăind aproape în condiţii de sclavie. În secolul al XIII-lea î.C., în timpul domniei lui Ramses al II-lea evreii erau puşi la munci grele în construcţii. Această situaţie a determinat fuga din Egipt. Aceste triburi semite sub conducerea lui Moise, au migrat din regiunea Deltei spre răsărit, străbătînd nordul Peninsulei Sinai, ocolind Marea Moartă prin sud şi, trecînd Iordanul dinspre partea estica, au ajuns în Canaan.
În timpul acestei migraţi lente care a durat aproximativ 40 de ani evreii s-au organizat într-o confederaţie de triburi, au trecut la o viaţă sedentară şi au început acţiunea de ocupare a Canaanului.
Teritoriul Palestinei, aflat sub suzeranitatea mai mult nominală a Egiptului, era ocupat – la est şi sud de Marea Moartă – de oraşe-state, de micile regate Amon, Moan, Edom; iar la apus, de-a lungul coastei mediteraneene, de canaaneeni. Înaintea acestora însă Canaanul fusese ocupat de amoreeni, o altă populaţie semită. Civilizaţia amoreană se formase sub influenţa celei babiloniene şi a celei egiptiene. Oraşele erau mici ca întindere, dar erau bine organizate şi puternic fortificate. Locuitorii foloseau unelte şi arme de bronz, precum şi obiecte de podoabă lucrate în aur, argint, fildeş şi pietre semipreţioase. Religia lor, politeistă, avea evidente influenţe babiloniene. Anumite elemente de civilizaţie şi de cultură amoreană au fost preluate şi păstrate de noii veniţi, de canaaneni, care i-au împins pe amoreeni spre nord. Aceasta s-a petrecut pe la mijlocul mileniului al II-lea î.C., când teritoriul Palestinei ( până atunci sub suzeranitate babiloniană ) a trecut sub stăpânirea Egiptului. Poziţia geografică a Palestinei îi asigura o importanţă particulară pentru comerţul de tranzit cu regiunile răsăritene. S-au construit aici fortificaţii, palate regale şi temple egiptene.
|
