Descriere: Efortul de modernizare în Turcia în perioada interbelică
Dronca Lucian,
Facultatea de Istorie-Geografie Oradea
La sfârşitul primului război mondial, Turcia a făcut parte din tabăra statelor învinse. Condiţiile armistiţiului dintre Turcia şi puterile aliate şi asociate, semnat la Mudros la 30 octombrie 1918 au însemnat de fapt sfârşitul Imperiului Otoman. Armata a fost demobilizată iar pentru Strâmtori s-a stabilit un statut de ocupaţie militară. În caz de tulburări, aliaţii aveau dreptul să ocupe orice punct strategic din Turcia. S-a dorit chiar împărţirea Turciei propriu-zise, nu doar a teritoriilor arabe care au făcut parte din componenţa imperiului. Rând pe rând au fost ocupate, în 1918-1919, Anatolia de sud-est şi Cilicia (de trupele engleze), Adalia (de italieni) şi Smirna (de armata greacă, sub protecţia flotei engleze). În aceste condiţii, turcii s-au ridicat la luptă pentru apărarea independenţei. Acţiunile împotriva intervenţiei străine au fost legate de lupta împotriva sultanului şi a rămăşiţelor feudale din viaţa politică şi economică. Aceasta a conferit revoluţiei turce un caracter naţional-burghez.
Conducerea revoluţiei a aparţinut burgheziei naţionale anatoliene. Nucleul central a fost reprezentat de cercurile intelectuale, mai ales ofiţereşti, din rândul cărora s-a ridicat un remarcabil militar şi om politic, Mustafa Kemal.
În vara şi toamna anului 1919 au avut loc congrese ale organizaţiilor naţional-burgheze, numite “societăţi de apărare a drepturilor”.
|
