Familia Capet - O dinastie a Frantei

Categorie: Istorie | Autor: Ciorna.com | Dimensiune: 118 KB | Descărcări: 120
Descriere:

Dinastia Capeţienilor Din 768 şi până în 1795, peste Franţa regii au domnit neîntrerupt. După 1795, la domnia acestei ţări s-au succedat, până în zilele noastre, împăraţi şi preşedinţi, cu o mică întrerupere între 1814 şi 1830 (familia Burbon). Din cei aproape 1000 de ani în care Franţa a fost condusă de regi, mai mult de o treime din timp aceşti regi au fost descendenţi ai lui Hugo Capet, întemeietorul dinastiei Capeţienilor. Deşi începând cu anul 1328, dinastiile Franţei nu s-au numit Capet, ele au fost, totuşi, ramuri ale acestei familii. Spre finalul anilor 900, regii din dinastia Carolingiană pierduseră mult din puterea lor de odinioară. În schimb, nobilii îşi măriseră puterea, astfel încât regii nu mai erau decât nobili feudali care erau aleşi pentru a conduce în luptă alţi nobili feudali. În 987, când Ludovic al V-lea a murit, nelăsând moştenitori de parte bărbătească, Hugo Capet a fost ales de către nobilime şi cler rege. Acesta era un descendent al lui Robert cel Viteaz, deţinând pământuri în Île-de-France, fiind conte de Paris şi duce al Franţei, unul dintre cei mai importanţi nobili ai vremii. În 987, după încoronarea sa ca rege, pământurile deţinute de Hugo Capet se mărgineau la numai o fâşie îngustă de teren din împrejurimile Parisului. În 1328, anul în care Carol al IV-lea a murit, teritoriul controlat direct de regii Franţei se mărise de peste 3 ori. Aceste achiziţii au fost făcute atât prin alianţe (tratate şi căsătorii) cât şi prin război.


Descarcă referatul Spune unui prieten Alte referate din această categorie
Acordă o notă acestui referat:5.09
Nota 1 Nota 2 Nota 3 Nota 4 Nota 5 Nota 6 Nota 7 Nota 8 Nota 9 Nota 10
Referate relevante:
George Călinescu - Harap Alb (comentariu)

George Călinescu - Harap Alb (comentariu)