Descriere: Mihai Viteazul deschide în istoria poporului român o nouă epocă, care se va desfăşura sub semnul marii lui înfăptuiri politice: Unirea Ţărilor Române. Puternica personalitate a marelui domn şi faptele sale, de răsunet european, au dat un nou curs politic istoriei Ţărilor Române.
Ridicându-se împotriva regimului dominaţiei otomane şi biruind în raporturile cu Poarta, el a dovedit resursele puterii pe care Ţara Românească le avea. Sporind prestigiul acesteia prin Unirea Ţărilor Române, Mihai Viteazul a pus sub semnul întrebării, deopotrivă, stăpânirea otomană şi tendinţele de dominaţie ale Imperiului Habsburgic şi Poloniei. Dar domnia lui Mihai Viteazul, şi mai cu seamă stăpânirea lui în Transilvania, a fost pentru nobilimea de aici un prim semn al prăbuşirii dominaţiei ei în viitor. Unirea din timpul lui Mihai Viteazul a devenit un simbol în epoca emancipării naţionale pentru unirea într-o singură ţară.
Ca urmare a războaielor purtate în Asia, cu perşii şi, în Europa, cu puterile creştine, cerinţele Imperiului Otoman faţă de Ţările Române au sporit. Amestecul în treburile interne, abuzurile de tot felul şi ştirbirea autonomiei interne vădeau intenţia de a le transforma în paşalâcuri. Tributul Ţării Româneşti ajunsese la suma de 155 000 galbeni. Singura soluţie de a ieşi din acest impas era o angajare de puterile creştine în lupta antiotomană.
În aceste împrejurări politice, o parte a boierimii pregătea înscăunarea lui Mihai Viteazul (1593-1601) pe tronul Ţării Româneşti. Înainte de a fi domn, a câştigat o vastă experienţă străbătând lumea Răsăritului. A parcurs toate treptele dregătoriilor, ajungând ban al Craiovei. Cu asentimentul sultanului, sprijinit de boieri, de puternica familie a Buzeştilor, de Cantacuzinii de la Constantinipol, în 1593 ocupă tronul. El a avut şi sprijinul principelui Transilvaniei, Sigismund Báthory.
Confruntat de la începutul domniei cu opresiunea şi exploatarea otomană, Mihai aderă, din proprie iniţiativă, la Liga creştină. Anterior, din îndemnul lui Rudolf al II-lea, împăratul Austriei, Sigismund Báthory, urmat de Aron Vodă s-au alăturat şi ei Ligii. În aceste împrejurări, declanşarea răscoalei antiotomane are loc la 13 noiembrie 1594. Mihai a adunat pe creditorii levantini la vistierie şi I-a ucis, lichidând şi o unitate otomană, cantonată în Capitală. În continuare, atacă cetăţile de la Dunăre: Giurgiu, Brăila, Nicopole etc. Între timp, la Putinei şi Stăneşti (Ilfov), Mihai învinge o oaste tătărească ce venea din Ungaria, iar la Şerpăteşti (Ilfov), o armată otomană. Cu excepţia Giurgiului, unde otomanii rezistaseră, toate celelalte cetăţi din stânga Dunării sunt cucerite de oştile muntene şi moldovene.
|
