Descriere: Magnetism
Se crede că Thales din Milet a fost primul care a cercetat forţa de atracţie ciudată al feritului magnetic asupra fierului obişnuit, în 600 î.e.n. Au trecut multe secole până când s-a găsit o utilizare practică a forţei magneice, în busolele de navigaţie. În 200 e.n. chinezii utilizau deja o formă rudimentară a busolei, dar în Europa a apărut doar în jurul anului 1200.
Oare de ce se poziţionează ferita magnetică întotdeauna în aceeaşi direcţie? Acest fenomen a rămas un mister de-a lungul secolelor. Azi ştim însă că fierul şi alte materiale magnetizabile se compun din magneţi mici numiţi domenii magnetice sau regiuni magnetice. Acestea de obicei sunt direcţionate aleator,iar prin suprapunerea forţelor nu rezultă o forţă magnetică detectabilă. Dacă dintr-o oarecare cauză aceste domenii se orientează toate în aceeaşi direcţie, atunci metalul va avea caracteristici magnetice şi va atrage bucăţile de fier.
Cei doi poli
Aceşti magneţi prezintă o trăsătură comună: caracterul magnetic pare a fi concentrat în două puncte, numite poli, unul care arată către nord şi unul care arată spre sud. Extremităţile magnetului se numesc poli, deoarece lăsând liber magnetul în sens orizontal, magnetul se va aşeza cu vârfurile către polii magnetici ai Pământului – Polul Sud şi Polul Nord – care şi el este un magnet gigantic. Acesta este principiul de funcţionare al busolei. Ambele extremităţi ale magnetului atrag fierul nemagnetizat, dar dacă apropiem doi magneţi, atunci polul nordic al unuia atrage polul sudic al celuilalt şi viceversa. În acelaşi timp, cei doi poli sudici, respectiv nordici, se vor respinge reciproc. Aşadar, polii de acelaşi tip se resping. Totuşi, pare paradoxal că polul nordic al magnetului se întoarce către Polul Nord al Pământului. Aceasta se explică prin faptul că polul magnetic al Pământului din apropierea Polului Nord este de fapt un pol sudic din punct de vedere magnetic.
|
