Mareele

Categorie: Fizica | Autor: Ciorna.com | Dimensiune: 39 KB | Descărcări: 24
Descriere:

Cum se produc mareele. În diferite părţi ale globului , de două ori pe zi apele mării se înalţă şi ca un fluviu care se revarsă , acoperă plaja mării .Acesta este fluxul . Tot de două ori pe zi apele se retrag , lăsând în urma lor o plajă umedă , cu băltoace din loc în loc şi cu diferite animale marine (crustacee , peşti , scoici ) , pe care oamenii le adună în grabă . Acesta este refluxul . Fluxul şi refluxul poartă împreună numele de maree . Explicarea mareelor . Observarea atentă a mareelor arată următoarele fapte : - Mareele întârzie de la o zi la alta cu 50 de minute. - În timp de 24 de ore şi 50 de minute , la un meridian se produc două fluxuri şi două refluxuri . - În decursul unei luni , fluxul are în două rânduri intensitatea maximă (la interval de 15 zile ) şi în două rânduri intensitatea minimă . Fluxul cel mai puternic este la luna nouă şi la luna plină , iar cel mai slab la pătrarul întâi şi pătrarul al doilea al lunii Observaţiile de mai sus au permis să se dea mareelor o explicaţie ştiinţifică :Apa mării este atrasă de un corp cosmic . Ea se ridică mai uşor decât uscatul , moleculele apei având o coeziune mai mică .Periodicitatea mareelor indică o legătură cu un corp cosmic care are o mişcare lunară . Acest corp este Luna , cu mişcarea sa de revoluţie în jurul Pământului în timp de o lună . Ea este aceea care trece la meridian , cu o întârziere de 50 de minute de la o zi la alta . Rezultă în mod logic că Luna este corpul ceresc care atrage apa oceanului , provocând fluxul . Explicaţia aceasta nu este însă completă . Ea nu poate justifica de ce se produc două maree de zi şi de ce fluxul îşi schimbă intensitatea de la o zi la alta , ajungând la două maxime pe lună . Adevărata explicaţie a fost dată de marele fizician Isaac Newton , descoperitorul legii gravitaţiei universale : mareele sunt provocate de atracţia comună a Lunii şi a Soarelui . Ele înfrâng , într – o oarecare măsură , atracţia permanentă pe care o exercită Pământul asupra apei şi provoacă fluxul , atrăgând apa oceanelor şi a mărilor . Dar Luna trece prin dreptul meridianului locului o dată în 24 de ore şi 50 de minute . Ar însemna să se producă un singur flux pe zi . În realitate se produc două fluxuri şi două refluxuri . Explicaţia este următoarea – să presupunem , simplificând lucrurile , că globul pământesc este acoperit peste tot cu apa oceanică . Luna atrage apele din dreptul meridianului pe deasupra căruia trece şi se formează fluxul .În acelaşi timp , apele din lungul meridianului opus au şi ele un flux , însă ceva mai mic . Acesta este datorat forţei centrifuge provocate de mişcarea de rotaţie . Ea acţionează în acest moment mai cu putere decât de obicei întrecând forţa de gravitaţie a Pământului , deoarece aceasta a fost slăbită de atracţia exercitată de Lună asupra Pământului .


Descarcă referatul Spune unui prieten Alte referate din această categorie
Acordă o notă acestui referat:5.67
Nota 1 Nota 2 Nota 3 Nota 4 Nota 5 Nota 6 Nota 7 Nota 8 Nota 9 Nota 10
Referate relevante:
Mareele

Mareele


Energia eoliana si cea a valurilor

Energia eoliana si cea a valurilor