Latinitate si dacism

Baza oricărei literaturi naţionale este viaţa spirituală a poporului, iar organul ei de exprimare este limba lui. Născută pentru a servi ca mijloc de comunicare, limba n-a putut să nu atragă atenţia asupra sa. “Orice cultură începe cu un miracol al spiritului : limba.” ( Jacob Burckhardt ) Temelia limbii şi a poporului român o reprezintă conceptele de latinitate şi dacism. Latinitatea este un curent de idei referitor la originea latină a unui neam, iar dacismul este u curent ideologic autohton, afirmat la începutul secolului al XX – lea şi caracterizat prin exagerarea contribuţiei dacilor în etnogeneza românească. Limba română, reprezentantă a latinitaţii răsăritene, a fost de-a lungul timpului , cântată şi slavită în lucrările lor de mulţi scriitori români, care şi-au închinat viaţa şi munca lor patriei, fiind conştienţi de sorgintea nobiă a acestei limbi şi de cultura pe care aceasta o presupune. Latinitatea este un concept care desemnează un curent de idei referitor la originea latină a unui neam. Formarea poporului român în spaţiul carpato-danubian şi continuitatea lui în acest spaţiu constituie un proces asemănător formării şi continuităţii celorlalte popoare romanice europene : francez, italian, spaniol şi portughez. La toate aceste popoare constatăm un element etnic de bază : galii în cazul francezilor, celtiberii în cazul spaniolilor şi portughezilor, galii şi etruscii în cazul italienilor. La români au fost daco-geţii, ramura de nord a tracilor.