Descriere: 1. În Mărturisire, în Amalgam, Liviu Rebreanu îşi exprimă crezul literar: opera literară trebuie să creeze viaţă, să exprime pulsaţia vieţii adevărate, prin imaginea personajelor vii, nu frumosul (falsul) care rămâne numai o născocire omenească, este ţinta artei; arta, literatura însemnează viaţa adevărată.
Romanul apare în 1920 şi determină critica literară a lui Eugen Lovinescu, să-l numească pe autor “cititor al romanului românesc modern, al poeziei obiective, al realismului”.
2. Geneza romanului trebuie căutată în mărturisirile romancierului “… am văzut un ţărm în istorie de sărbătoare, pe crestele dimprejurul satului …” s-a aplecat şi a sărutat pământul. L-a sărutat ca pe o ibovnică: “Rodovica o fată drăguţă în realitate … în roman însă urâtă … Ion a fost în dragoste cu altă fată săracă şi frumoasă … ca să scape de sărăcie îl voi face să părăsească pe iubita inimii şi să se ţie după Rodovica, urâtă dar cu pământuri”.
Întâmplările dramatice din lumea satului se vor regăsi la început în nuvelele Răfuiala, Ruşinea, apoi în romanul Zestrea, care vor deveni mai târziu, într-o formă amplă, romanul Ion.
3. Compoziţia romanului îl consacră pe scriitor ca reprezentant al unei tehnici moderne, a unei structuri originale. Romanul este o structură compoziţională specifică, asemenea unui circuit închis; este o construcţie simetrică care aduce la început şi în final aceeaşi imagine: drumul intrării în satul Pripas, loc al întâmplărilor şi, la sfârşit ieşirea drumului din satul lăsat să-şi aştepte alte victime. Chiar titlul capitolelor este sugestiv: Începutul şi Sfârşitul. Nicolae Manolescu consideră drumul, primul personaj al romanului: “urcă anevoie, îşi face loc, înaintează vesel, neted, ascunzându-se printre fagi, poposind puţin la cişmeaua mortului.
Imaginea drumului din ultimul capitol este dominată de sentimentul tristeţii ca şi drama lui Ion: “suferinţele, patimile, năzuinţele se pierd într-o taină dureroasă de necuprins”. Peste zvârcolelile vieţii vremea vine nepăsător ştergând toate urmele.
Romanul Ion este structurat în 2 volume culturii semnificative, metaforice cu valoare de simbol: Glasul Pământului şi Glasul Iubirii.
|
