Descriere: Stând, în mod evident, sub semnul ataraxiei schopenhauriene, la prima vedere Glossă pare a fi numai o profesiune de credinţă a pesimismului. Considerată mai atent şi raportată la întreaga opera eminesciană, ca şi la ansamblul social-politic al epocii care a produs-o, Glossă nu e decât o alta satiră acoperită. Privită de aproape, partea a doua a Scrisorii III ne încredinţează că, spre deosebire de majoritatea scriitorilor noştri satirici(între care putem aminti pe Gr. Alexandrescu, D. Bolintineanu , B.P. Haşdeu , Caragiale etc.), Eminescu sa caracterizează prin satira directă, fără fineţe , realizată printr-o diatribă de mare energie, unică în cursul dezvoltării literaturii noastre.
Plecând de la filozofia schopenhauriană, poetul înşiră cu toate verbele la prezentul etern, abstract şi rece, o serie de maxime cu caracter general:
Vreme trece, vreme vine,
Toate-s vechi şi nouă toate;
Ce e rău şi ce e bine
Tu te-ntreabă şi socoate
Nu spera şi nu ai teamă,
Ce e val ca valul trece;
De te-ndeamnă, de te cheamă
Tu rămâi la toate rece.
De observat că ironia romantică e prezentă aici în sarcasmul abia reţinut, în detaşarea rece, superioară, devenită act de acuzare şi totodată scut de apărare împotriva vicisitudinilor sociale. Lumea trebuie privită ca un theatru, la care înţeleptul e numai un spectator:
Privitor ca la teatru
Tu în lume să te-nchipui;
Joace unul şi pe patru
Totuşi tu ghicive-i chipu-i,
Şi de plânge, de se cearta,
Tu în colţ petreci în tine
Şi-nţelegi din a lor artă
Ce e rău şi ce e bine.
|
