Descriere: Reprezintã un moment de maximã elevaþie a lirismului eminescian; este capodopera eminescianã, o admirabilã sintezã a temelor ºi motivelor, atitudinilor poetice eminesciene.
Criticii literari vãd în Luceafãrul o cheie de boltã a universului poetic eminescian. Întâlnim toate marile teme, motive ale creaþiei marelui poet: geniul, dragostea, natura, demonul, titanul, filozofia, cadrul nopturn, elementul neptunic.
Luceafãrul rãmâne un model de depãºire al gândirii mitice prin gândire filozoficã.
Pornind de la un basm popular, Mihai Eminescu investeºte materialul folcloric cu idei filozofice (Schopenhauer, Kant, Hoegel) ºi realizeazã un poem alegoric pe tema soartei nefericite a geniului.
A fost publicat în 1883 în Almanahul Societãþii Academice Social-Literare, România Junã.
Geneza poemului
Mihai Eminescu a pornit de la un basm popular, Fata în grãdina de aur, basm cules de germanul Kenish în timpul unei cãlãtorii în Muntenia, în 1861.
În basm era vorba despre o tânãrã fatã de-mpãrat, închisã de tatãl ei într-un castel. Un zmeu se îndrãgosteºte de ea, dar fata îl respinge speriatã de nemurirea lui. În cele din urmã fata de-mpãrat îi cere zmeului sã devinã muritor. Zmeul se duce la demiurg ºi-i cere sã devinã muritor, dar este refuzat. În acest timp fata de-mpãrat se îndrãgosteºte de un fecior de-mpãrat cu care fuge-n lume. Zmeul se rãzbunã prãvãlind o stâncã pe fata de-mpãrat. Tânãrul moare ºi el de durere.
Mihai Eminescu nu s-a mulþumit sã versifice basmul ci a supus materialul folcloric unui proces de abstractizare ºi de spiritualizare. A regândit ºi a modificat personajele ºi semnificaþiile creaþiei populare.
Zmeul din forþa rãului a devenit prin imobilizãri repetate Hyperion, simbol al genuilui; fata de împãrat a trecut ºi ea printr-un proces de spiritualizare pentru a corespunde aspiraþiilor lui Hyperion. Fiul de împãrat a devenit Cãtãlin, simbolul omului obiºnuit; demiurgul a devenit o proiecþie abstractã, Creatorul. Principala modificare se referã însã la suprimarea rãzbunãrii. Hyperion nu se mai rãzbunã, ca zmeul din basm, pentru cã rãzbunarea nu se potriveºte cu esenþa sa superioarã.
|
