Descriere: Prezenta lucrare îşi propune să definească opera lui Mihai Eminescu ca pe o succesiune de soluţii existenţiale – şi în consecinţă poetice – raportate la suflet – istorie – univers.
Succesiunea modelelor teoriei universului este determinată de stadiul evoluţiei ştiinţei, a fizicii în primul rând, a matematicii şi astronomiei.
Istoria cosmologiei europene a parcurs trei mari etape ştiinţi- fice: etapa antică care a cultivat un model cosmologic de tip sferic; etape corespunzătoare fizicii clasice newtoriene, şi etapa contem- porană .
Poezia eminesciană parcurge trei etape: prima etapă în con- sonanţă cu viziunea romantică de la 1848 este fondată pe un model cosmologic platonician şi are ca erou liric preferat copilul. A doua etapă marcată de gândirea lui Schopenhauer dezvăluie caracterul iluzoriu al armoniei lumii, este obsedată de problemele de sens ale existenţei umane într-o lume tentată să rezolve această criză într-o manieră romantică.
Ipostaza simbolică, cea mai caracteristică pentru această perioadă este demonul.
Ultima etapă a creaţiei eminesciene abandonează modelul cosmologic platonician pentru unul de tip Kantian.
Capitolul al II-lea: tratează universul paradisiac corespunzător modelului cosmologic al lui Platon şi relaţia dintre poezia eminesciană şi cea a generaţiei de la 1848.
|
