Descriere: Opera literara a lui Mihai Eminescu (1850-1889) creste cu toate radacinile in cea mai plina traditie si este o exponenta deplina , cu toate aspectele romantice ,a spiritului autohton . Eminescu este un povestitor fantastic , caruia i se impune nu observarea realitatii , ci recompunerea ei vizionara , grea de semnifiactii adanci . Nimeni inaintea lui Eminescu si nimeni dupa el n-a reusit mai bine in acea pictura fantastica a realitatii , care aminteste arta unui William Blake.Nuvela ‚Sarmanul Dionis” este o constructie epica cuprinzatoare, posterioara romanului Geniu Pustiu. Nuvela a fost publicata in numarul din decembrie 1872-ianuarie 1873 al „Convorbirilor literare”.
Ca nuvela exemplara , de un perfect echilibru compoziţional ,”Sărmanul Dionis” isi concentrează toate luminile asupra personajului principal , in scopul conturării trasaturilor sale caracteristice . De altfel asta si este definiţia
nuvela ()sa fie o specie a genului epic in proza , mai rar in versuri, de întindere medie , mai mare decât schiţa mai mica decât romanul , cu un singur fir epic , generat de o intriga puternica si un conflict concentrat ,in care este implicat un număr restrâns de personaje.
Titlul nuvelei are o structura subiectiva , punand in lumina pe Dionis , personajul principal eponim , iar apelativul „sarmanul” relevand conditia umila a protagonistului, din punct de vedere social,dar si spiritual deoarece nu reuseste sa se atinga planul absolutului.
Textul debuteaza cu monologul interior al protagonistului, individualizat prin puncte de suspensie si minuscula. Dionis, un tanar visator incurabil , copist , modest , neavand pe nimeni pe lume , intorcandu-se acasa intr-o seara de toamna prin ploaia rece,elemente romantice, mediteaza asupra teoriei lui Kant despre subiectivitatea spatiului si a timpului ca forme ale intuitiei, ale simturilor noaste. „Nu exista nici timp nici spatiu” ele sunt ipotezele fantasticului la care ajunge Dionis , fantastice nu pentru ca ar fi lipsite de logica , ci pentru ca presupun imprejurarile care trec dincolo de limitele experientei. Cand s-a oprit ploaia Dionis pleaca de la carciuma spre casa. Ea era inconjurata de ierburi ,iar peretii de abia se mai tineau .G.Durand , in studiul structuri autropologice ale imaginarului, afirma ca intre macrocrosm si microcrosmosul uman casa este un cosmos secund, obiect personificat , care ascunde centri de visare , ai plictisului , ai singuratatii , ai comuniunii cu ceilalti. In interior era o masa plina cu carti , un pat de scanduri acoperit cu paie ,iar pe unul din pereti era un tablou care il infatisa pe tatal sau. Autorul face o comparatie intre Dionis si chipul tatalui deducand o foarte mare asemanare.Mitul androginului se releva inca din aceste randuri :tatal are o figura emaciata , semanand cu o femeie.
|
