Miorita (comentariu)

Baladele, populare sau culte, sunt opere epice, întrucât sentimentele autorilor sunt exprimate în mod indirect prin intermediul personajelor şi al acţiunii. , iar modul de expunere predominant este naraţiunea , relatarea evenimentelor făcându-se la persoana a lll-a. Evenimentele narate sunt neobişnuite, ieşite din comun şi pot fi de natură istorică, fantastică, legendară sau familială, în care faptele reale se îmbină cu cele fabuloase. Personajele baladelor au însuşiri care impresionează puternic, fiind înfăţişate, mai ales, prin antiteză. Ele săvârşesc fapte deosebite, dovedind prin comportarea şi prin atitudinea lor calităţi menite să impresioneze pe cititor. Fiind o baladă populară are trăsăturile oricărei creaţii literare folclorice: caracter anonim, oral, colectiv şi sincretic. Elementele şi întâmplările fabuloase sunt mai numeroase în balada populară, datorită contaminării ei cu basmul – altă creaţie epică populară. De aceea, în balada populară apare frecvent motivul animalului năzdrăvan şi, implicit, apar personajele animaliere. Balada cultă poate să conţină elemente complexe de compoziţie. Personajele baladelor culte sunt mai apropiate de realitate, însuşirile lor fiind înfăţişate mai ales prin hiperbolizare, în timp ce personajele baladelor populare sunt înzestrate şi cu însuşiri fabuloase, supranaturale. Balada cultă poate adopta o complexitate de figuri de stil iar balada populară conţine procedee artistice şi o versificaţie specifice oricărei creaţii populare: ritm trohaic, rimă împerecheată, măsura de 5-6 silabe. Remarcăm în plus , că in balada Mioriţa nu se mai realizează o opoziţie între personaje, aceasta fiind înlocuită cu zbuciumul sufletesc al eroului pus într-o situaţie limită. De asemenea, Mioriţei îi lipseşte deznodământul. Balada Mioriţa a fost considerată „cea mai frumoasă epopee pastorală din lume”. Această adevărată capodoperă a literaturii populare româneşti a fost descoperită de Alecu Russo în munţii Vrancei şi publicată de Vasile Alecsandri în colecţia de poezii populare intitulată „Balade(cântece bătrâneşti) in 1852. Balada „Mioriţa” a circulat în peste o mie de variante. Titlul format din diminutivul „mioriţă”, sugerează şi el gingăşia, delicateţea sufletească a personajului principal. Balada are ca punct de plecare transhumanţa.