Descriere: Meşterul Manole, personajul principal in jurul căruia se polarizează acţiunea şi semnificaţia baladei, reprezinta simbolul omului mistuit de focul creaţiei, care intelege necesitatea jertfei pentru realizarea unei opere valoroase şi durabile.
Manole este unul dintre cei zece meşteri mari, a cărui pricepere este superioară celorlaltor, lucru sugerat chiar din primele versuri ale baladei:”Nouă meşteri mari,/ Calfe şi zidari,/ Şi Manoli, zece,/ Care-i şi intrece”, fiind şi singurul căruia i se precizează numele.
Dorinţa lui arzătoare de a construi ceva unic prin frumuseţe si măreţie se întâlneşte cu dorinţa lui Negru-Vodă, care vrea să fie ridicată “monastire-naltă/Cum n-a mai fost altă”. El este neinteresat de promisiunile de îmbogăţire şi ameninţările voievodului, însă este foarte deznădăjduit când vede că zidurile se surpă şi nu îşî poate realiza visul.
Dintre toţi, Manea este alesul destinului şi al divinitaţii, deoarece numai lui i se relevă posibilitatea construirii mănăstirii. “O şoaptă de sus” comunică cu meşterul şi îi arată calea jertfei prin care zidurile să nu se mai surpe, fapt ce reiese din versurile:”Ştiţi ce am visat/De când m-am culcat?/O şoaptă de sus,/Aievea mi-a spus/Că orice-am lucra/Noaptea s-a surpa,/Până-om hotărî/În zid de-a zidi/Cea-ntâi soţioară,/Cea-ntâi sorioară,/ Care s-a ivi/Mâini in zori de zi,/Aducând bucate/La soţ ori la frate”.Este un om neobişnuit, acceptând orice jertfă, chiar şi a soţiei sale.Are o impresionantă ţinută morală, legându-se prin jurământ alături de meşteri pentru a păstra taina şi având corectitudinea de a-şi respecta jurământul:”Noi să ne-apucăm,/Cu toţi să giurăm/Şi să ne legăm/Taina s-o păstrăm!”
Manole are un moment de slăbiciune omenească, izvorâtă din dragostea pentru Ana. Durerea sufletească ce îl cuprinde, văzându-şi soţia venind, îl determină să implore puterea cerească s-o oprească din drum:”Cât el o zărea,/Inima-i sărea,/În genunchi cădea/Si plângând, zicea:/-Dă, Doamne, pe lume/O ploaie cu spume, /Să facă pâraie,/Să curgă şiroaie,/Apele să crească,/Mândra să-mi oprească,/S-o oprească-n vale,/S-o-ntoarcă din cale!”
|
