Descriere: Tudor Arghezi,poet al întrebărilor,realizează cea mai adăncă reformă a limbii poetice pe care o poate nota istoria litaraturii noastre moderne,comparabilă cu reforma facută în literatura franceză de Victor Hugo ,altadată întemeind “republica vocabularului”,pe concepţia că “Primele cuvinte nu sunt nici rebeli ,nici plebei”,poetul nostru selectează alte sectoare ale lexicului,cuvinte drastice ,dure,uneori forme regionale,pe care nimeni nu le introduse în poezie,dând astfel ,”dreptul de cetate tuturor cuvintelor ,chiar si celor compromise.”
Poezia sa,începând cu Flori de mucigai,va ajunge mai evident la materializări viguroase ale esteticii sale noi ,estetica urâtului ,preconizată în Testament .
Estetica urâtului se mai evidenţiază şi în Blesteme,care face parte din acelaşi volum, ‘Cuvinte potrivite’ .În această poezie partea revelatorie este viziunea luptei între organicul divin şi înmulţirea dezordonată,parazitară,replică diabolică la nativitatea cartofilor şi smaraldelor,urmare la geneza muşiţei pe care a invocat-o cu altă ocazie poetul:
”Pe tine cadavru spoit cu unsoare ,
Te blestem să te-mpuţi pe picioare
Să-ţi crească măduva bogată şi largă
Umflată-n sofale ,mutată pe targă
Să nu se cunoască de frunte piciorul,
Rotund ca dovleacul ,gingaş ca urciorul,
Oriunde cu zgârciuri ghiceşti medulare,
Să simţi că te arde puţin fiecare
Un ochiu să se strângă şi să se sugrume
Clipind de-amănuntul ,întors către lume.
Celălalt să-ţi rămâie holbat şi deschis
Şi rece împietrit ca-ntr-un vis”
Un alt aspect profund este sentimentul de oscilare materială între două lumi cu densităţi deosebite, ”de osmoză între spiritual şi material,amândoi termenii luaţi ca momente îndepărtate ale aceleiaşi materii.Cerul şi pământul sunt două vase comunicante,materia fiind permeabilă prin spirit şi spiritul arătând tendinţe de degradare” (G. Călinescu-Istoria literaturii române de la origin până-n prezent).În Vânt de toamnă înterpătruderea celor doi factori ,cerul şi pamântul, ia forma unei stranii beţii :
|
