Descriere: Vasile Alecsandri este o personalitate marcantă a epocii paşoptiste. Compune primele pasteluri în 1867, el fiind cel care creează această specie şi o impune în literatura română. Pastelul „Iarna” a apărut la 1 aprilie 1868 în revista „Convorbiri literare”, printre alte pasteluri dedicate acestui anotimp.
Pastelul este o poezie descriptivă, în care autorul îşi exprimă trăirile sufleteşti legate de un colţ de natură, un anotimp (V.Alecsndri-„Sfârşit de toamnă”) sau aspecte din viaţa plantelor şi a animalelor (V. Alecsandri-„Oaspeţii primăverii”).
Poezia este compusă din patru catrene cu măsura de 15-16 silabe. Ritmul este iambic.
În această operă este descris anotimpul alb. Poezia poate fi structurată pe două părţi, prima cuprinzând primele trei strofe, unde ne este prezentat un peisaj în care gerul este cumplit şi satele sunt îngropate în nămeţi. Partea a doua, care este de fapt ultima strofă, tabloul este însufleţit de apariţia soarelui şi de oprirea ninsorii.
Prima strofă conturează tabloul unei ierni cumplite, dominată de ninsoare şi ger. Elementele din planul terestru se îmbină în această strofă cu cele din planul cosmic: „din văzduh”, „plutesc în aer”, „pe ai ţării umeri dalbi”. Imaginea vizuală este subliniată prin folosirea personificărilor: „iarna cerne norii de zăpadă”(care subliniază mulţimea fulgilor de zăpadă care cad din văzduh) şi comparaţiilor: „ca un roi de fluturi albi” (care subliniază mulţimea fulgilor de zăpadă care cad din văzduh). Acestea au ca fundal culoarea albă conturată prin intermediul epitetelor: „norii de zăpadă”, „fluturi albi”, „umeri dalbi”.
Strofa a doua reprezintă o iarnă care pare a nu se mai sfârşi: „Ziua ninge, noaptea ninge, dimineaţa ninge iar!”. Repetiţia din primul vers creează impresia unei ninsori care nu se va opri niciodată. Figurile de stil care se regăsesc în această strofă sunt: personificare („se îmbracă mândra ţară”), pentru a scoate în evidenţă abundenţa ninsorii şi faptul că peste tot s-a aşezat zăpada, formând o „zale argintie”; epitete („mândra ţară”, „rotund şi palid”), folosite pentru a realiza mai bine tabloul iernii; iar în final este o comparaţie(„ca un vis de tinereţe”), care duce cu gândul la faptul că peisajul este văzut din perspectiva bătrâneţii, provocând o stare de melancolie („anii trecători”).
|
