Ereditatea

Celula este unitatea morfofiziologică şi genetică a tuturor organismelor animale şi ve-getale. Prin “unitate genetică” înţelegem că orice organism derivă dintr-o celulă şi că orice ce-lulă provine dintr-o altă celulă preexistentă (Omnis cellula e cellula). Celula reprezintă cel mai simplu sistem viu, iar denumirea sa provine de la cuvântul latinesc cella=cămăruţă (denumirea aparţine lui Robert Hooke). Ramura anatomiei care se ocupă cu studiul celulei se numeşte citologie (greacă kytos=celulă, logos=ştiinţă). În alcătuirea celulei se disting două componente: citoplasma şi nucleul. Citoplasma reprezintă masa extranucleară a celulei şi la majoritatea celulelor este par-tea cea mai voluminoasă a corpului celular. Nucleul sau carionul este al doilea constituent fundamental al celulei. Se prezintă ca un corp inclus în masa citoplasmică, având o refringentă mai mare decat aceasta şi fiind mai vâscos decât ea. El reprezintă o formaţiune protoplasma-tică superior organizată, întrucât conţine informaţia genetică. Cu ajutorul microscopului elec-tronic s-a putut studia nucleul viu şi s-a ajuns la concluzia că el este alcătuit din următoarele formaţiuni: - la periferia lui se află un strat foarte subţire cu o refringentă caracteristică, numită membrană nucleară; - în interiorul acesteia se găsesc plasma nucleară sau carioplasma (nucleoplasma), nucleoli şi ribozomi. Membrana nucleară împiedică difuziunea conţinutului nuclear în citoplasmă, dar per-mite schimbul de substanţe între nucleu şi citoplasmă. Ca stare fizică, membrana nucleară este un gel. Plasma nucleară este constituentul principal al nucleului şi se mai numeşte carioplasmă sau nucleoplasmă. În compoziţia sa chimică predomină molecule de ADN; în mai mică măsură se găseşte şi ARN. Prin acesta, nucleul apare ca principalul depozit de ADN - purtătorul material al informaţiei genetice. El nu se găseşte liber, ci legat de proteine (histone, proteine acide), formând complexe dezoxiribonucleoproteinice. În prima fază a diviziunii ce-lulare (mitoza şi meioza) reţeaua de cromatină se concentrează şi se fragmentează, dând naşte-re unor filamente mai îngroşate, cunoscute sub numele de cromozomi. Un cromozon este format din două fire, numite cromatide, răsucite una în jurul celei-lalte şi prinse între ele la nivelul unei granule bine individualizate, necolorabilă, numită centromer sau punct de inserţie. Acesta, nefiind aproape niciodată terminal, împarte cromozomul în două braţe. După lungimea şi dispoziţia braţelor distingem trei feluri de cromozomi: - cromozomi metacentrici, care au braţele egale (centromerul este la mijlocul cromozo-mului); - cromozomi submetacentrici ale căror braţe sunt neegale - unul mai lung şi altul mai scurt (centromerul se află mai departe de centrul cromozomului) ;