Descriere: 1. Determinarea calităţii de comerciant – persoană fizică
1.1. Concepţia obiectivă şi subiectivă
Determinarea calităţii de comerciant se face pe baza celor două sisteme: obiectiv şi subiectiv.
În concepţia obiectivă, principalul element care determină calitatea de comerciant este natura faptelor (actelor) pe care le săvârşeşte acel comerciant. Codul comercial prevede că: „Sunt comercianţi aceia care fac fapte de comerţ, având comerţul ca profesiune obişnuită şi societăţile comerciale” (art.7). Deci, au calitatea de comerciant persoanele fizice care săvârşesc fapte de comerţ ca profesiune obişnuită (comercianţii individuali), precum şi persoanele juridice, adică societăţile comerciale (comercianţii colectivi).
Potrivit concepţiei subiective (specifică dreptului german), o persoană fizică este comerciant dacă exercită cu titlu de profesie o activitate de comerţ şi are numele sau firma înregistrate în Registrul Comerţului.
Prin înregistrarea firmei se creează o prezumţie absolută cu privire la calitatea de comerciant a persoanei în cauză, indiferent dacă săvârşeşte sau nu fapte (acte) de comerţ. Consecinţa practică este că persoana respectivă suportă procedura falimentului, fără a avea posibilitatea de a contesta calitatea de comerciant.
1.2. Condiţiile impuse comerciantului – persoană fizică
Natura juridică a faptelor pe care le săvârşeşte persoana fizică nu este suficientă pentru definirea comerciantului.
Persoana fizică dobândeşte calitatea de comerciant dacă îndeplineşte în mod cumulativ mai multe condiţii.
În literatura de specialitate, aceste condiţii au fost grupate în două categorii:
a) condiţii referitoare la persoană, care, la rândul lor, sunt de două feluri:
- condiţii necesare protejării persoanei care vrea să facă comerţ (capacitatea juridică de folosinţă şi de exerciţiu);
- condiţii necesare protejării intereselor generale (incapacităţii şi incompatibilităţii).
b) condiţii referitoare la activitate, care presupun necesitatea îndeplinirii faptelor de comerţ cu titlu de profesie.
|
