Descriere: Solul reprezinta un strat afanat cu grosimea de pana la 1-1,5 m de la suprafata scoartei terestre. El s-a format in urma interactiunii mai multor factori de pedogeneza: roca-mama, organismele vii, clima, vegetatia, relieful, apele freatice si de suprafata, timpul geologic, factorul antropic. Rocile de suprafata a scoartei terestre, fiind supuse proceselor de dezagregare, se faramiteaza in particule mai mici – nisip, praf, mal – si participa la formarea structurii si a compozitiei mineralogice a solului. Acesta este constituit din elemente solide, lichide si gazoase.
Exemplu de structura a solului:
• Partea minerala consta din: pietris, nisip, noroi marunt, argila;
• Cea organica: radacini, microorganisme, fauna solului;
• Cea lichida: solutie de ioni minerali si molecule organice;
• Cea gazoasa: azot, oxigen, dioxid de carbon, vapori de apa.
Toate solurile lumii sunt influentate de un anumit numar de factori de natura fizica, chimica si biologica ce duc la degradarea acestuia. Totodata, se pare ca pentru o mare parte a globului, acesti factori afecteaza mai ales nivelul productiei agricole ce conditioneaza alimentarea populatiei, in timp ce pentru o alta parte a acestora influentele sunt, la moment, mai mult de ordin ecologic.
Agricultura moderna este specifica tarilor cu un grad inalt de industrializare si are un caracter mai mult comercial. Aceasta ramura se bazeaza pe cantitati considerabile de ingrasaminte raportate la suprafete relativ mici si pe utilizarea tehnicilor moderne. Zootehnia are o pondere ce o intrece cu mult pe ce a fitotehniei si este practicata in ferme specializate in culturi destinate pietei. Ramura este controlata si dirijata de catre marile monopoluri iar numarul populatiei angajate este scazut, desi productivitatea este impunatoare.
Pentru agricultor, solul reprezinta partea mobila, superficiala, suprafata productiva exploatata im culturi sau pajisti, penetrata de o fractiune importanta de mase si radacinare, care asigura plantelor esentialul de substante nutritive, apa si elemente chimice necesare dezvoltarii complete a florei cultivate.
Pentru extinderea pasunilor, a fanetelor si in general a suprafetelor agricole, este practicata defrisarea padurilor. Pe suprafetele impadurite, stabilitatea solului este mare iar eroziunea – aproape neinsemnata. Defrisarile mecanizate multiplica prin eroziune transportul de soluri. Pasunile artificiale ar putea constitui un remediu dar efectul depinde de tipul plantei cultivate si de modul de pasunat: factori precum gradul de recuperare a solului prin intermediul plantelor de la suprafata sa dar si sensibilitatea la ploaie. Totodata, acest tip de defrisare provoaca, din cauza greutatii masinilor utilizate, un efect de indesare la nivelul de suprafata a solului, ce implica disparitia porilor si rezulta in impermeabilizarea solului.
Ingrasamintele chimice folosite cel mai des sunt azotatii si nitratii.
Majoritatea plantelor de cultura au un anumit ciclu de asimilare a azotului. Cantitatea de azot produsa anual pe cale naturala nu este suficienta de cele mai multe ori pentru a raspunde cerintelor culturilor agricole, de aceea fertilizarea azotoasa este, deci – necesara, dar ea se vadeste a fi cauza principala a perturbarii atit a producerii naturale a azotului, cat si a ciclului vital a celor mai multor plante.
Nitratii in sine nu sunt toxici, dimpotriva, toxicitatea se atenueaza cand acestia sunt redusi in nitriti. Folositi in sol, acestia sunt asimilati de catre culturile agricole, fructul carora ajunge in consumatie. In urma descompunerii gastrice, ei patrund in hemoglobina din sange, care, la randul ei pierde proprietatea de a fixa oxigenul si de a-l conduce la tesuturi. Actiunea cancerigena a nitratilor nu a fost inca bine definita, dar un lucru este cert – faptul ca nitratii provoaca cancer stomacal.
|
