Descriere: COLORANTI TIAZINICI
Colorantii tiazinici, care deriva de la sarurile de fenatiazoniu, dupa cum colorantii oxazinici deriva de la sarurile de fenoxazoniu.
Colorantii din aceasta clasa au in structura lor nucleul:
In cazul in care:
X = N se formeaza nucleul fenazinic;
X = O se formeaza nucleul oxazinic;
X = S se formeaza nucleul tiazinic.
Colorantii se formeaza prin introducerea de grupe auxocrome in nucleul de baza.
Colorantii tiazinici pot fi formulati in structura ortochinoida (I) sau parachinoida (II):
Una dintre metodele de baza pentru obtinerea acestor coloranti consta in oxidarea concomitenta a dialchil – aril – aminelor cu acid dialchil – 4 – fenil – diamin – tiosulfuric (care se obtine prin actiunea tiosulfatului de sodiu asupra 4 – amino – dialchil – anilinei).
Produsele din aceasta categorie au utilizari restranse, majoritatea fiind coloranti bazici cu nuante violete, albastre si verzi; exista si cativa coloranti acizi si cu mordant, precum si un colorant de cada cu structura fenotiazinica. In cele ce urmeaza se prezinta doar cateva exemple de coloranti tiazinici bazici:
In 1876, Lauth a descoperit primul colorant tiazinic, tionina, tratand cu agenti oxidanti o solutie de p – fenilen – diamina saturata cu hidrogen sulfurat.
Violetul lui Lauth este cel mai vechi colorant tiazinic, in prezent fara importanta tehnica. Se prepara prin oxidarea 1,4 – fenildiaminei cu Fe Cl3 si MnO2 in solutie acida diluata; in prezenta de H2S:
|
