George Coşbuc - Paşa Hassan (comentariu)

Categorie: Romana | Autor: Ciorna.com | Dimensiune: 29 KB | Descărcări: 474
Descriere:

Paşa Hassan se înscrie în categoria creaţiilor literare ale lui George Coşbuc care evocă personalităţi şi evenimente deosebite ale istoriei naţionale. A fost publicată pentru prima dată în revista „Vatra” în 1894, ulterior a fost inclusă în volumul Cântece de vitejie, în 1904. Poezia reprezintă un moment important din lupta poporului nostru pentru independenţă şi anume Bătălia de la Călugăreni din 23 august 1595. Aici Mihai Viteazul a obţinut o victorie strălucită asupra cotropitorilor otomani, victorie ce a uimit întreaga Europă şi care a condus mai târziu la unirea pentru o scurtă durată a celor trei Tări Româneşti (Ţara Românească, Transilvania, Moldova) în 1595. Balada este o creaţie epică de mică întindere în versuri, cu autor cunoscut (balada cultă) sau cu autor anonim, colectiv(balada populară) care relatează întâmplări neobişnuite din trecut, de inspiraţie istorică, fantastică, legendară sau familială, săvârşite de personaje ale căror însuşiri sunt prezentate prin antiteză, impresionând puternic. Ca în orice baladă, întâlnim şi în Paşa Hassan toate caracteristicile definitorii menţionate mai sus. Aşadar demonstraţia apartenenţei operei literare v-a implica trei aspecte principale: stabilirea condiţiei de operă literară, argumentarea caracterului epic şi, în final evidenţierea trăsăturilor specifice unei balade. Această opera literară este o creaţie în versuri în care autorul crează un univers imaginar propriu, folosind resursele expresive ale limbii, care trezeşte emoţii şi sentimente.


Descarcă referatul Spune unui prieten Alte referate din această categorie
Acordă o notă acestui referat:5.22
Mulţumim pentru notă - 143 note acestui referat.
Referate relevante:
Octavian Goga - Din larg (comentariu 2)

Octavian Goga - Din larg (comentariu 2)


Orasul Campina

Orasul Campina