Descriere: Proprietăţi fizice
În funcţie de masa lor molară, alcanii sunt gazoşi, lichizi sau solizi.
Datorită diferenţei mici de electronegativitate dintre atomii de carbon şi hidrogen, alcanii conţin numai legături covalente nepolare. De aceea între moleculele alcanilor se exercită forţe de atracţie van der Waals.
Cu cât molecula este mai mare cu atât energia necesară pentru ruperea forţelor intermoleculare trebuie să fie mai mare, iar punctele de fierbere corespunzătoare vor creşte.
ALCANI C1-C4 C5- C17 C18, C19,….
Stare de agregare ( 25º C) GAZE LICHIDE SOLIDE
Puncte de fierbere Cresc cu creşterea masei molare
Densităţi
( ρalcani < 1 Cresc cu creşterea masei molare
Dintre izomerii de catenă ai unui alcan, cel cu catenă normală are punctul de fierbere cel mai ridicat, iar izoalcanul cel mai ramificat are punctul de fierbere cel mai scăzut.
Utilizări
Metanul, componentul principal al gazului metan, se foloseşte drept combustibil sau , în industrie, la obţinerea unor compuşi cu importanţă practică deosebită. Deoarece metanul este inodor, pentru depistarea scăpărilor de gaze din conducte se adaugă compuşi cu sulf, urât mirositori.
Acţiune fiziologică
Alcanii sunt substanţe nepolare, deci insolubile în apă, dar care dizolvă alte substanţe organice nepolare, cum sunt grăsimile solide şi lichide. De aceea inhalarea vaporilor de benzină afectează plămânii ca urmare a dizolvării grăsimilor din membranele celulare.
Grăsimile lichide menţin umiditatea pielii corpului uman, iar contactul prelungit dintre alcanii lichizi şi piele are ca efect dizolvarea grăsimilor, producând inflamări sau chiar arsuri grave.
Alcanii solizi au aplicaţii în farmacie la obţinerea unor preparate pentru protejarea pielii. Astfel, parafina solidă şi vaselina, constituite majoritar din alcani solizi, sunt utilizate la obţinerea cremelor.
Proprietăţi fizice
• Starea de agregare a alchenelor poate fi gazoasă, lichidă sau solida în funcţie de masa lor molară.
• Punctele de fierbere ale alchenelor cresc, în general, cu creşterea masei molare şi sunt comparabile cu ale alcanilor corespunzători.
• Alchenele sunt insolubile în apă, dar se dizolvă în solvenţi organici.
ALCAN p.f. ( ºC ) ALCHENĂ p.f. ( ºC )
C2H6 - 88,6 C2H4 - 103,9
C3H8 - 42,2 C3H6 - 47,7
n- C4H10 - 0,5 CH2=CH-CH2-CH3 - 6,5
Utilizări
Etena şi propena sunt compuşi organici produşi în cea mai mare cantitate pe plan mondial.
|