Descriere: În curînd, proteine sintetice!
Una din cele mai promiţătoare căi de combatere a flagelului foametei a apărut, ca şi în alte cazuri, de - a lungul istoriei istoriei ştinţei, ca rezultat al unei întâmplări.Încercând să aplice, la sfârşitul anilor ’50, un procedeu biologic de epurare a reziduurilor petroliere, inginerul francez Alfred Champonat a constatat că acestea costituie un mediu extrem de adecvat pentru creşterea şi înmulţirea microorganismelor. Din deşeurile poluante se puteau obţine, rapid şi ieftin, proteine.
Ideea, ca orice idee nouă, s-a impus la început cu oarecare greutate. Totuşi, cercetările efectuate în laborator dădeau rezulatate din ce în ce mai promiţătoare.
Nu numai că se obţineau, cu ajutorul diferitelor specii de microorganisme, făinuri proteice, în cadrul unor procese de mare viteză şi randament, dar aceste făinuri au dat rezultate excelente în urma testării pe animale. Astfel, încercările efectuate pe pui de găină şi porci au arătat că în comparaţie cu martorii de control, furajate cu făină de soia, proteinele obţinute din petrol erau foarte bine asimilate şi suportate. Mai mult chiar circa 90% dintre animalele de experienţă au prezentat sporuri de greutate superioare celor realizate de martori.În urma acestor constatări s-a trecut la realizarea unor procese semiindustriale de obţinere a pre ţioaselor furaje din petrol. În 1971 şi 1972 au fost realizate, la Lorena, în sudul Franţei, şi în locali-
tatea scoţiană Granegermouth, primele instalaţii cu o capacitate de producţie mai importantă.
În prezent, asemenea procedee sunt aplicate în mai multe tări ale lumii. Care este însă calea de obţinere a proteinelor din petrol? S-au impus până în prezent două procedee: Primul foloseşte ca materie primă o fracţiune de la distilarea la 300-380 C a ţiţeiului, aşa-numitul “petrol greu”, care conţine parafine normale, neramificate, cu un număr de 15-30 atomi de carbon în moleculă. Petrolul, în amestec cu apă, săruri minerale, amoniac şi specia cea mai indicată sunt introduse în tancul de fermentaţie. Acesta este alimentat prin partea sa inferioară, cu aer, care aduce oxigenul necesar culturii şi, în acelaşi timp, asigură un amestec intern al mediului de cultură. Prin intermediul supravegherii atente a temperaturii, a valorii ptt-ului (cu ajutorul amonia-
|
