Economia subterana

Categorie: Economie | Autor: Ciorna.com | Dimensiune: 117 KB | Descărcări: 285
Descriere:

1. ECONOMIA SUBTERANĂ – Definiţie şi efecte asupra economiei. Economia subterană reprezintă ansamblul activităţilor economice desfăşurate organizat, cu încălcarea normelor sociale şi ale legilor economice, având drept scop obţinerea unor venituri ce nu pot fi controlate de stat. Apariţia economiei subterane coincide cu apariţia statului şi impunerea unor reguli, norme şi legi, iar dezvoltarea fenomenului este corelată cu etapele istorice ale dezvoltării statului. Comerţul clandestin cu pietre preţioase şi ţesături deosebite, braconajul, distileriile clandestine sunt activităţi rămase celebre până în epoca noastră; apoi comerţul complementar, traficul de frontieră cu bunuri de larg consum ce lipseau de pe piaţa organizată în sistemul socialist şi marile afaceri, precum traficul de armament, de carne vie, droguri, tutun, alcool, au însoţit economia subterană pe parcursul timpului,adaptându-se realităţii imediate din fiecare perioadă. În sfera de cuprindere a economiei subterane au fost incluse practici foarte variate, respectiv: frauda fiscală, munca clandestină, traficul de droguri,traficul de arme,corupţia, prostituţia, dar şi o serie de activităţi casnice care sunt aducătoare de venituri neînregistrate. În ceea ce priveşte participanţii la activităţile subterane, pot fi identificate două categorii de persoane; cele care lucrează şi obţin venituri exclusiv in economia subterană iar cea de-a doua categorie o reprezintă persoanele ce obţin venituri atât din surse legale, cât şi din economia subterană. Până la revoluţia din 1989 moment când România avea să treacă de la economia planificată la economia de piaţă, sistemul planificat a urmărit teoretic îndeaproape toate operaţiunile economice, sistemul de sancţionare fiind foarte drastic, totuşi şi în acest sistem funcţiona o piaţă paralelă. După 1990 populaţia României a perceput în mod diferit principiile economiei de piaţă şi în consecinţă, reacţia a fost pe măsură, astfel încât sectoare întregi din fosta economie de stat s-au reorientat spre câteva ţinte clare diferite: - acceptarea regulilor economiei de piaţă şi, în consecinţă, redimensionarea şi remodelarea activităţii pentru a face faţă acestor situaţii. - Identificarea unor facilităţi imediate, la marginea sau în afara sistemului legal, implicarea în tranzacţii nespecifice, abandonarea nejustificată a patrimoniului în schimbul unor beneficii aparente imediate. În România pe fondul monotoniei ofertei de bunuri de consum, a lipsurilor mergând până la criză, în special în domeniul alimentar, schimbarea de sistem a fost prilejul pentru organizarea imediată a unor structuri ale economiei subterane in principal în domeniul comerţului prestărilor de servicii dar şi în câteva ramuri industriale producătoare de produse alimentare şi bunuri de consum.


Descarcă referatul Spune unui prieten Alte referate din această categorie
Acordă o notă acestui referat:5.24
Mulţumim pentru notă - 71 note acestui referat.
Referate relevante:
Spania

Spania


Forme de economie

Forme de economie


Modelul economic american si cel japonez

Modelul economic american si cel japonez


Politica comerciala a statului Barbados

Politica comerciala a statului Barbados


Principalele politici monetare

Principalele politici monetare