Descriere: Ca forma de manifestare a dinamicii macroeconomice, dezvoltarea economica presupune un ansamblu de transformări cantitative, structurale si calitative, atât in economie cat si in cercetarea ştiinţifica si tehnologiile de fabricaţie, in mecanismele si structurile organizatorice de funcţionare a economiei, in modul de gândire si comportamentul oamenilor. In acest context, apare conceptul de dezvoltare economica durabila, ce reprezintă aceea forma de dezvoltare economica in cadrul căreia se urmăreşte ca satisfacerea cerinţelor prezente, de consum, sa nu compromită sau sa prejudicieze pe cele ale generaţiilor viitoare.
Preocupările tot mai accentuate privind dezvoltare economica durabila sau viabila, la nivelul fiecărei tari si la scara mondiala, sunt legate de un complex de probleme cu care se confrunta, in prezent omenirea, si anume: sărăcia in mijlocul belşugului; degradare mediului înconjurător, extinderea necontrolata a urbanizării; nesiguranţa ocupării unui loc de munca; înstrăinarea tineretului; înlăturarea valorilor tradiţionale; inflaţia, şomajul, crize monetare, economice si geografice etc.
Conceptul de dezvoltare durabila exprima procesul de lărgire a posibilităţilor prin care generaţiile prezente si viitoare si pot manifesta pe deplin opţiunile in orice domeniu – economic, social,cultural sau politic, omul fiind aşezat in centrul acţiunii destinate dezvoltării. Dezvoltare economica durabila presupune existenta unor condiţii economice , culturale si de mediu favorabile. Daca din perspectiva istorica, condiţiile economice au avut un rol covârşitor in evoluţia speciei umane, celelalte condiţii nu mai pot fi, astăzi, ignorate, componenta economica reprezentând, insa factorul esenţial al dezvoltării.
In Raportul Brundland , intitulat „Viitorul nostru comun” elaborat de Comisia Mondiala Independenta pentru mediu si Dezvoltare, prezentat la Conferinţa Naţiunilor Unite de la Rio de la Janeiro, din Iunie 1992. dezvoltarea economica durabila este conceputa in viziunea reconcilierii dintre om s natura in sensul stabilirii unui nou parteneriat intre cele doua entitati, a echilibrului si armoniei dintre ele , „ pe o noua cale de dezvoltare, care sa susţină progresul uman nu numai in câteva locuri si pentru cativa ani, ci pentru întreaga planeta si pentru un viitor mai îndelungat”.
Raportul mondial al dezvoltării Umane (1996), elaborat sub egida Programului Naţiunilor Unite pentru dezvoltare (PNUD), sintetizează patru componente esenţiale ale paradigmei dezvoltare durabila:
a) Productivitatea:populaţia trebuie sa-si sporească productivitatea si sa participe deplin la procesul de generarea veniturilor, creşterea economica reprezentând un subsistem al modelelor de dezvoltare umana;
b) Echitatea: populaţia trebuie sa aibă acces echitabil la opţiuni;
c) Durabilitatea: accesul la opţiuni trebuie asigurat nu numai pentru generaţiile prezente, ci si pentru generaţiile viitoare. Toate formele de capital-fizic, uman si mediu - trebuie reîntregite;
d) Împuternicirea: omul trebuie sa participe deplin la deciziile si la procesele care-i modifica viata. Pentru realizarea condiţiilor compatibilitate a celor patru cerinţe, strategia dezvoltării durabile include, ca un element esenţial, simultaneitatea progresului in toate cele patru dimensiuni.
Conceptul de dezvoltare durabila, apărut cu aproape un deceniu in urma, suscita inca discuţii si este interpretat in mod diferit de economişti, sociologi, filosofi, ecologişti etc. Astfel, dezvoltarea durabila este conceputa, de unii autori, ca menţinerea posibilităţilor si condiţiilor de viata pentru generaţiile viitoare, in special a resurselor naturale regenerabile, cel puţin la nivelul celor existente pentru generaţiile actuale, si reducerea factorilor de mediu afectaţi de poluare.
Alţii considera durabilitate drept un mod de prezentare a eficientei economice in managementul serviciilor oferite pe baza înzestrării cu resurse naturale (Kennedy si Tirwall, 1972). O alta categorie de autori apreciază ca respectivul criteriu al eficientei economice convenţionale este legat de echitate a de generaţiile viitoare in factorilor de mediu (Solow, 1993).
Elementul central al conceptului de dezvoltare durabila este prezentat de interacţiunea dintre populaţie, progres economic si potenţialul de resurse naturale, evidenţiindu-se ca probleme esenţiale: optimizarea raportului nevoi –resurse, obiective de atins, mijloace necesare, pe baza compatibilităţii lor reciproce in timp si spaţiu. Trebuie sa fie conceput si realizat un asemenea mediu economic care, prin intrările si ieşirile sale, se afla in compatibilitate dinamica cu mediul natural, dar si cu nevoile prezente si viitoare ale generaţiilor care coexista si se succed.
|
