Etica responsabilitatii in afaceri

ETICA RESPONSABILITATII ÎN AFACERI Geneza si consacrarea economiei de piata constituie un proces complex ce presupune mecanisme si institutii purtatoare de valori, norme si principii adecvate competitiei. Afirmarea pietii ca mecanism al valorizarii sociale este în esenta conditionata de fenomene specific economice cu un mare grad de obiectivitate. Functionarea optima a regulilor pietii este, la rândul sau, determinata de calitatea mediului sociologic, de cultura si valorile morale propuse si exprimate. Cultura si ethosul unei comunitati sunt vector si surse din care se aprovizioneaza comportamentul. Ele definesc, în zona de maxima obiectivitate a economicului, limitele si permisibilitatile, acceptabilul si inacceptabilul, dezirabilul si indezirabilul. De aceea calitatea si functionalitatea normelor si valorilor care regleaza mediile comunitare sunt suporturile producerii si reproducerii unui anumit model de conduita si comportament în afaceri. Fireste, într-o societate sunt create structuri si institutii, norme si reguli, în special de natura juridica, solicitate sa promoveze acele valori existentiale care sunt compatibile cu asteptarile oamenilor. Economia de piata este însa o concurenta deschisa. Finalitatea competitiei este profitul. Regulile de conduita sunt, la limita, conditionate de calcul. Într-o celebra lucrare intitulata "ETICA PROTESTANTA SI SPIRITUL CAPITALISMULUI", sociologul german MAX WEBER, în secolul al XIX-lea, avertiza asupra riscurilor ca lumea capitalului sa divorteze iremediabil de valorile morale. Sesizând faptul ca este diferita compatibilizarea afacerii cu lumea valorilor morale, ca urmare a finalitatii diferite dar si a mecanismelor de exprimare, adesea opuse, Weber punea cele doua categorii de activitati umane sub semnul "... a doua precepte fundamentale diferite din punct de vedere etic si indiscutabil contrare". Pe acestea el le numeste "etica convingerilor" (morala) si "etica responsabilitatii" (business-ul). Etica convingerii indica o atitudine autentic morala, în sensul unei morale pure, abstracte, pe baza caruia cel ce actioneaza se supune strict convingerilor sale, fara a se gândi la consecintele actiunii. Etica responsabilitatii este specifica omului de afaceri dator sa prevada nu doar consecintele imediate intentionate, ci si pe cele neintentionate. Desi uneori conceptia lui Weber a fost interpretata ca afirmare a disjunctiei dintre afaceri si morala, în fond pledoaria sa era pentru osmoza business-morala, "caci - spunea autorul - etica responsabilitatii si cea a convingerii (morala ca atare) nu se exclud reciproc, ci se completeaza", doar împreuna alcatuind omul adevarat, acel om care poate avea vocatia omului de afaceri, a întreprinzatorului sau antreprenorului autentic. "Paradoxul etic" poate fi pus sub semnul unei grave interogatii pentru omul de afaceri: sa-si asume responsabilitatea si riscurile inerente actiunii sale economice sau sa ramâna la judecata morala, abstracta, lipsita de angajare responsabila? Aceasta dilema - responsabilitate/moralitate în sine angajeaza mutarea accentului discursului asupra codului de conduita a omului de afaceri de la "moralism" la etica responsabilitatii. Pentru ca în afaceri o serie de valori morale comune (mila, altruismul, dragostea fata de aproape, filantropia etc.) pot duce la prabusire, la faliment, cu toate consecintele a-morale ce deriva dintr-o catastrofa organizationala. Filosofia afacerii trebuie sa compatibilizeze morala cu finalitatea specifica. Sintagma lui Niccolo Machiavelli "scopul scuza mijloacele" este specifica afacerilor, în masura în care nu depaseste limitele unui model normativ propus de societate. În realitate, orice business este supus unor norme/reguli ce definesc "jocul". Respectarea "regulilor jocului", atunci când acestea sunt rationale si stimulative este suficienta pentru a defini responsabilitatea în coordonatele "eticii afacerii". Depasirea limitelor fixate de normele economice si juridice conflictualizeaza comportamentul si pune în discutie responsabilitatea omului de afaceri. Desigur, constrângeri sociologice cum ar fi: excesul de fiscalitate, controlul excesiv al statului, slaba putere de cumparare, voluntarismul, coruptia, etc. pot conduce la denegarea responsabilitatii.