Descriere: INTRODUCERE
CAPITOLUL 1. POLITICA MONETARĂ
Politica monetara, ansamblu masurilor si metodelor prin care autoritatile publice abilitate cauta sa influienteze conditiile macroeconomice prin cresterea sau reducerea ofertei de bani. Autoritatile monetare au la dispozite trei optiuni principale: suplimentarea ofertei de bani prin tiparire de bancnote (astazi aceasta optiune este rareori utilizata), controlul direct asupra detinerilor debani de catre sectorul monetar si operatiuni de open-market (vanzarea si cumpararea titlurilor de valoare de stat prin operatiuni pe piata libera). Conceptia keynesiana traditionala considera politica monetara drept cel mai bun instrument (“banii nu conteaza”) de influientare a economiei, pe cand conceptia monetarista este total opusa acesteia. Din perspective noii macroeconomii clasice (ce utulizeaza teoria anticiparilor rationale) masurile de politica monetara sunt total ineficiente. Astazi, tendinta dominanta a politicii monetare este cea a politicilor restrictive, autoritatile monetare responsabile avand convingerea ca astfel inflatia poate fi restransa.
Politica monetara isi propune sa actioneze cu un caracter global asupra variabelelor economice: prêt, nivel de activitate, utilizare a fortei de munca, echilibru extern. Aceasta actiune se exercita prin intermediul variabileleort monetare, ele insele imperfect controlabile. Aceste variabile sunt numite oibiective intermediare si reprezinta obiectivul politicii monetare. Obiectivele intermediare sunt agregatele monetare si de credit, rata dobanzii si rata schimbului.
Autoritatile monetare dispun de instrumente de actiune asupra variabelelor monetare. Ele sunt uneori directe si coercitive (controlul creditului sau schimburilor), dar trebuie sa cedeze in fata mecaniasmelor mai indirecte lasand sa actuioneze legile pietei, capacitatea de adaptare a sistemului financiar. De indata ce au puterea de a creea cea mai mare parte a masei monetare, bancile apar ca fiind dotate cu o putere considerabila, deoarece supravegheaza alocarea unei resurse speciale: moneda. Nu este deci, asa cum se descria in secolul al XIX-lea, vorba de un comert asemanator celorlalte. Puterea bancilor este, in acelasi timp, macroeconomica(mai ales p[rin volumul monedei create), mezoeconomica(prin optiunile de orientare a creditelor, ele dirijeaza politica industriala) si microeconomica( in relatiile cu clientele). In plus, in cursul ultimilor decenii, bancile au insotit si uneori au devansat internationalizarea economiei. Aceasta le confera noi responsabilitati de natura geopolitica.
Polirtica monetara este o coimponenta esentiala a politicii economice. Prin masurile specifice pe care le promoveaza, autoritatile monetare incearca sa regleze nivelul cererii aggregate din economie, influientand nivelul lichiditatii, conditiile de acordare si disponibilitatea creditului I economie. Obiectivele politicii monetare trebuie sa fie integrate in cadrul mai larg al politicii economice, de performantele fiecarui grup de politici depinzand succesul de ansamblu.
|