Platile internationale prin acreditiv

ACREDITIVUL DOCUMENTAR Scurt istoric Primele atestări documentare privind utilizarea acreditivului datează de la începutul sec. al XlX-lea şi se regăsesc în arhivele băncilor din centrele comerciale ale lumii financiare de atunci: Paris, Amsterdam, Londra etc., fiind utilizat în negoţul cu ţări din Extremul Orient, începând cu secolul al XX-lea, atestările surit mult mai numeroase. Interesant este faptul că elementele de structură ale acreditivului: caracterul documentar, fermitatea angajamentului bancar, siguranţa pe care o conferă partenerilor şi, în bună parte însuşi formalismul - imaginat de bănci acum două secole se regăsesc şi astăzi în practica în materie. Intr-o accepţiune modernă însă despre acreditiv documentar se poate discuta după primul război mondial. In anul 1920, ca rezultat al Hotărârii Conferinţei Comerţului Internaţional din 1919 ce a avut loc la Atlanta (SUA) a fost creată Camera de Comerţ Internaţional (C.C.I) cu sediul la Paris. Intre domeniile prioritare de activitate ale C.C.I s-a înscris şi elaborarea unor norme uniforme aplicabile comerţului internaţional pentru facilitatea tranzacţiilor. Absenţa unor reglementări uniforme în materie de plăţi internaţionale con¬stituia, indiscutabil, un obstacol major în dezvoltarea schimburilor internaţionale. Debutul şi elaborarea regulilor uniforme în materie de acreditive documentare l a fost lung şi dificil. Un prim proiect, a cărui elaborare a început în 1924, a fost prezentat de C.C.I la Conferinţa de la Viena din 1933. Documentul, intitulat "Reguli şi uzanţe uniforme privitoare la acreditivul documentar", deşi a fost adoptat, nu a reţinut atenţia decât câtorva ţări, iar altele, prin care SUA, Marea Britanie l-au privit cu reticenţă. Interesant, că după cel de al II-lea război mondial, dat fiind noua conjunctură economică şi politică, atitudinea ţărilor faţă de uniformizarea regulilor în materie se schimbă. Statele Unite, care în anii 50 devin primul şi cel mai mare exportator pentru ţările Europei distruse de război, au devenit foarte interesate în punerea sistemului de plăţi internaţionale pe baze cât mai riguroase şi sigure. Se poate aprecia, că SUA au fost principalul promotor al revizuirii Regulilor şi Uzanţelor, noul text fiind adoptat în 1951 la Conferinţa de la Lisabona. Numărul ţărilor interesate şi care aderau la aplicarea Regulilor şi Uzanţelor a început să fie tot mai mare, iar practica acestora şi experienţa acumulată au impus o nouă revizuire în 1962. Cu această ocazie, toate băncile din diferite ţări şi teritorii care figurau în "Banker's Almanach" au aderat la aplicarea Regulilor şi Uzanţelor.