Descriere: Definindu-se ca o categorie estetica a comicului,umorul izvoraste in primul rand printr-o predispozitie a autorului,din harul cu care el povesteste intamplarile.Acest lucru este valabil si pentru Ion Creanga,deoarece el creeaza si istoriseste intamplari prin insasi natura lor hazlii:smotritul matelor,inventivitatea copiilor si permanenta “dracariilor”,in ciuda agitatiei si nemultumirii Smarandei.
De fapt,neconcordanta dintre aparenta si esenta,intre ceea ce sunt personajele in realitate si ceea ce vor sa para,nepotrivirea dintre situatii si rezolvarea lor in mod neasteptat constituie
o alta sursa importanta a umorului deoarece aceasta subliniaza incompatibilitatea unor situatii in general firesti.Opozitia dintre parinti,neconcordanta dintre parerile lor,duelul verbal de un farmec rar,iata o alta situatie din care se revarsa umorul.La aceasta se adauga antiteza dintre parinti si copiii reprezentand varste si deci conceptii si mamifestari diferite.
Mama ii cearta pe copiii,ii blesteama,dar violentele de limbaj ascund,dincolo de aparente,o puternica afectiune.Stefan “le da nas” odraslelor si “le tine hangul” nu pentru ca ar fi intru totul de acord cu ei,ci Mai mult pentru a o necaji pe Smaranda.Prin toate aceste aspecte autorul realizeaza un comic de situatie provenit din intamplarile prin care trec personajele.
Umorul “Amintirilor” este realizat si prin folosirea unor expresii si cuvinte,zicale si termeni familiari cu o semnificatie aparte . Expresii ca “benchi boghet”,”ridicam casa in slava”,”de le mergea colbul”,”pughibale spurcate”,”va croiesc de va merg peticile”,
“stropsitul de Ion” etc. starnesc voia buna,iar zicalele sunt uimitoare fie prin asocierile ce le
realizeaza (“Daca-i copil sa se joace;daca-i cal sa traga;si daca-i popa sa ceteasca”),fie prin rima lor surprinzatoare (“pielea rea si rapanoasa/ori o bate,ori o lasa”).In aceste situatii comicul este de limbaj,deoarece hazul provine din cuvintele pe care le folosesc personajele,din modul cum se exprima ele.
|
