Descriere: Capitolul I – Introducere
In organizarea statului, vama este o institutie complexa care, pe langa rolul ei primordial, fiscal, indeplineste functia de instrument de protectie a economiei nationale si, indirect, un rol social si de aparare a natiunii.
Cea dintai lege care a organizat in mod unitar vamile romane este Legea generala a vamilor, elaborata la 1 iulie 1875.
Atat regimul vamal cat si organizarea serviciilor vamale au suferit de atunci o serie de modificari, datorate in primul rand schimbarilor sociale survenite in Romania la sfarsitul secolului XIX si inceputul secolului XX. Astfel, s-a ajuns ca, in perioada interbelica, vamile sa fie administrate de Directia Vamilor, integrata in Ministerul de Finante, conform unei legii organice. Tot in aceeasi perioada a fost emisa o lege privind regimul vamal si organizarea serviciilor vamale si a fost elaborat Tariful vamal.
Dupa cel de-al doilea razboi mondial, Administratia vamala romana a intrat intr-un proces de reorganizare, aceasta cuprinzand infiintarea in 1973 a Directiei Generale a Vamilor si, ulterior, a Directiilor Regionale Vamale.
Romania a aderat la Conventia pentru infiintarea unui Consiliu de cooperare vamala, incheiata la Bruxelles la 15 decembrie 1950, prin Decretul Consiliului de Stat nr.980/1968, devenind efectiv membra a Organizatiei Mondiale a Vamilor in anul 1969.
Incepand cu data de 13 octombrie 2003 Directia Generala a Vamilor a devenit Autoritatea Nationala a Vamilor, functionand in subordinea Autoritatii Nationale de Control.
In prezent, Autoritatea Nationala a Vamilor este organizata si functioneaza in conformitate cu prevederile H.G. nr. 366/2004, avand sarcina de a infaptui politica vamala a Guvernului. Autoritatea Nationala a Vamilor are in subordine 10 Directii Regionale Vamale.
|
