Economia de schimb 2

Categorie: Economie | Autor: Ciorna.com | Dimensiune: 57 KB | Descărcări: 91
Descriere:

Am putea defini economia de schimb acel mod de organizare a activităţii economice care se întemeiază pe mecanisme obiective ce pun în valoare forţele pieţei în care raportul dintre cerere şi ofertă determină principiile de prioritate în alocarea şi utilizarea resurselor materiale, umane şi financiare disponibile. Într-o astfel de economie, activitatea agenţilor economici sunt supuse examenului riguros, dar drept, al pieţei, aceasta răsplătind ori sancţionând, după caz, munca desfăşurată în toate celulele economiei naţionale, criteriile cu care operează sunt cele ale eficienţei şi ale concordanţei activităţilor economice cu nevoile efective ale societăţii. Pentru a supravieţui în condiţiile economiei de piaţă şi cu atât mai mult pentru a desfăşura o activitate rentabilă, unităţile economice trebuie să fie receptive la semnalele pieţei, să aibă o înaltă capacitate de adaptare la schimbările mediului economico-social, flexibilitate in mecanismul de funcţionare, să manifeste inventivitate, spirit creator, preocupare permanentă pentru înnoirea şi modernizarea produselor, serviciilor, formelor de distribuţie, metodelor de promovare etc. În principal economia de piaţă a evoluat de la formarea spontană a preţurilor, de la economie de piaţă liberă şi de la o liberă concurenţă, la o economie de piaţă dominată de marile corporaţii monopoliste, la o economie ţn care a apărut şi s-a dezvoltat un agent economic nou, statul. Reglementarea economiei prin mecanismele pieţei îşi are originea în ideile liberalismului economic, prefaţat prin lucrările fiziocraţilor şi dezvoltat de economiştii clasici, Adam Smith şi David Ricardo. Concepţia lor asupra societăţii în general şi asupra vieţii economice, în special, sintetizată în formula „laissez faire, laissez passer, le monde va de lui meme” se baza pe considerarea acestora ca organisme care se dezvoltă după legi proprii şi nu au nevoie de nici un amestec din exterior. Această concepţie a fost consacrată de ei prin două principii esenţiale: libera concurenţă şi libera iniţiativă. Aşa cum arată A. Piettre „echilibrul în viaţa economică putea fi asigurat numai prin existenţa unei depline libertăţi, deoarece numai astfel legile economice puteau să acţioneze fără nici o piedică. Problemele trebuiau să se rezolve ele însele, prin singurul joc al mecanismelor autoreglatoare.”


Descarcă referatul Spune unui prieten Alte referate din această categorie
Acordă o notă acestui referat:5.16
Mulţumim pentru notă - 58 note acestui referat.
Referate relevante:
Oradea

Oradea


Capitalismul si dusmanii sai

Capitalismul si dusmanii sai


Comertul exterior - Romania si Slovenia

Comertul exterior - Romania si Slovenia


Sistemul conturilor

Sistemul conturilor


Modalitati de obtinere a unui credit

Modalitati de obtinere a unui credit