Formarea statului feudal Moldova

Categorie: Istorie | Autor: Ciorna.com | Dimensiune: 31 KB | Descărcări: 196
Descriere:

Formarea statului feudal Moldova ¬¬¬ Procesul de întemeiere al Moldovei a presupus unificarea sub o singură conducere a formatiunilor deja existente la est de Carpaţi. Încă de la sfârşitul secolului al XII- lea, în partea de nord a Moldovei se cristalizează formaţiuni politice, de exemplu o “Ţară a românilor“(Wlachenland) menţionata de izvoare germane şi poloneze.Ţinuturile carpato-nistrene erau străbătute de drumurile comerciale ce duceau de la Marea Baltică spre porturile de la gurile Dunării şi Marea Neagră de care se leagă prosperitatea unor oraşe precum Baia, menţionată la mijlocul secolului al XIV-lea drept “cetatea Moldovei“. Ca şi în cazul Ţării Româneşti, tradiţia vorbeşte de mai multe etape în care s-a format Moldova. Potrivit informaţiilor istorice o primă etapă de întemeiere a acesteia se distinge între anii 1352-1353, când, în timpul luptelor împotriva tătarilor, în partea de nord¬¬¬¬¬¬-est, pe Valea râului Moldova se organizează de către regalitatea maghiară o “Marcă“de apă- rare împotriva tătarilor, o unitate teritorială, politică şi militară condusă de Dragoş, voievod de Maramureş. Acesta formase mica “marcă“ de apăra- re prin descălecatul său din Maramureş la Baia, viitoarea capitală a Moldovei Mici(marca Moldovei). A doua etapă începe în anul 1359, în condiţii asemănătoare cu cele din Ţara Românească.În anul 1364, în timp ce Ungaria se afla în conflict cu Ţara Românească, are loc revolta boierimii moldovene împotriva maghiarilor. Conducătorul revoltei era un alt voievod de Maramureş, Bogdan, care intrase în conflict cu regalitatea maghiară. El îşi părăsise moşiile din cauza persecuţiilor întreprinse de regele maghiar, îi alungase pe urmaşii lui Dragoş şi proclamase independenţa Moldovei, ceea ce îi dă statului o nouă orientare politică independentă.


Descarcă referatul Spune unui prieten Alte referate din această categorie
Acordă o notă acestui referat:5.57
Mulţumim pentru notă - 93 note acestui referat.
Referate relevante:
Mihail Sadoveanu - Baltagul (comentariu 5)

Mihail Sadoveanu - Baltagul (comentariu 5)


Delta Dunarii

Delta Dunarii


Diabetul zaharat

Diabetul zaharat


Mediul inconjurator

Mediul inconjurator


Nasul, sinusurile si mirosul

Nasul, sinusurile si mirosul