Descriere: P
otrivit tradiţiei, Roma a fost întemeiată în anul 735 î.e.n. de Romulus şi Remus; însă cea mai veche aşezare descoperită aici datează, potrivit materialelor arheologice, de prin secolul al X-lea î.e.n. De la sfârşitul secolului al VI-lea î.e.n., Roma a devenit centru politic al republicii sclavagiste romane, iar din secolul I î.e.n. al Imperiului roman. În anul 64, în timpul domniei lui Nero, o mare parte a oraşului Roma a fost mistuită de incendiu. Reconstruită în timpul Flavilor, Roma a fost mărită, mai ales sub împăraţii Traian, Adrian şi Caracalla. Mutarea capitalei imperiului la Constantinopol (330), împărţirea imperiului (395), căderea imperiului roman de apus (476) şi migraţiunea poparelor au dus la decăderea oraşului.
Imperiul roman a fost unul dintre cele mai puternice şi mai mari state ale lumii antice. Cea mai veche perioadă din istoria Romei este cunoscută în istorie sub denumirea de ,,perioada regalităţii”, care ar fi durat, potrivit tradiţiei, aproximativ două secole şi jumătate (753-509 Î.C.). Organizarea socială a Romei în această perioadă era democraţia militară; locuitorii Romei (populus romanus) erau împărţiţi în trei triburi a căte zece curii, fiecare curie având căte zece ginţi. Principalele instituţii ale statului roman incipient erau adunarea bătrânilor (senatus), adunarea poporului pe curii (comitia curiata), care alegea pe toţi magistraţii şi regele (rex), ales de adunarea poporului. În cursul evoluţiei sale din această perioadă populaţia Romei s-a împărţit în patricieni (aristocraţia gentilică) şi plebei (reprezentanţi ai triburilor aservite), amândouă categoriile fiind formate din oameni liberi, sclavia, incipientă, având un caracter patriarhal. În secolul al VI-lea Î.C. Roma a cunoscut o perioadă de dominaţie politică etruscă, care a influenţat tradiţia, instituţiile politice şi arhitectura secolelor următoare.
|
