Antim Ivireanu

Antim Ivireanu O figură enigmatică, în preajma legendei, este aceea a lui Antim, care, în amintirea locului său de obârşie, şi-a mai spus şi Ivireanul. Născut, aşadar, în Iviria, vechea denumire a Gruziei. Descins în Tara Românească, Andrei (pe numele său de mirean) s-a integrat până într-atât noii ambianţe, încât unii au presupus fie că se trăgea dintr-o familie de emigranţi români pripăşiţi în regiunea Azovului, fie că venise la noi încă din copilărie, pribegind o vreme prin Moldova. În lucrarea “Câteva ore la Snagov”, A.I. Odobescu îl socotea a fi un călugăr român din mănăstirea Ivir, de la muntele Athos. Florentinul Del Chiaro, secretarul lui Constantin Brâncoveanu, ştia despre Antim că ar fi provenit dintr-o familie înstărită şi că, printr-o tristă întorsătură a soartei, ajunsese rob la turci. De captivitatea adolescentului ivrean, N. Iorga se îndoieşte, sub cuvânt că nici un război nu bântuia pe atunci în ţinuturile Caucazului. Dar Al. Piru afirmă, ca şi când ar deţine dovezi peremptorii, că raptul s-a produs când Andrei, fiul lui Ioan şi a-l Mariei (nume care nu prea au rezonanţă gruzină, vor fi fost românizate de Antim în testamentul său), avea 16 ani. Nici despre anul naşterii nu se pot face decât aprecieri ca: 1650 sau 1660. Din robia otomană va fi răscumpărat de Patriarhia ecumenică din Constantinopol sau, după alte ipoteze de alţi georgieni de prin Peninsula Balcanică. La Academia Patriarhiei ortodoxe, profesor de filosofie era Ilie Miniat, şi printre cei ce l-au audiat se numără şi Dimitrie Cantemir. Printre atâtea necunoscute înzestrarea generală a acestui “om de multe arte”, definea N. Iorga, stă înafara oricărei îndoieli şi poate că tocmai talentele lui puţin obişnuite să-I fi înlesnit eliberarea, iar mai târziu sub patronaj brâncovenesc, o ascensiune, prea sfidătoare pentru vitregia vremurilor de atunci, pentru ca totul să nu se sfârşească tragic. O înălţare şi o prăbuşire, s-ar spune, de personaj shakespearean, dacă vicisitudinile unei istorii zbuciumate n-ar fi pus la cale şi în ţările române cu o stăruinţă funestră, acelaş şcenariu sângeros, decapitarea lui Brâncoveanu şi acelor 4 feciori ai lui Barbarie care a cutremurat lumea creştină şi chiar turcimea, sugrumarea voievodului Ştefan Cantacuzino, a stoinicului Constantin Cantacuzino, etc.