Descriere: Apariţia şi răspândirea creştinismului
În primul secol al erei noastre, în Imperiul roman şi-a făcut apariţia o nouă religie: crestinismul. Aducând un mesaj universal, mai presus de diviziunile naţionale sau sociale, creştinismul avea să devină religia dominantă pe întreg cuprinsul Imperiul roman.
Creştinismul s-a adresat mai întâi evreilor. Nucleul întregii doctrine creştine, prin doctrina înţelegând totalitatea credinţelor, a ideilor, a regulilor care definesc o concepţie a omului faţă de Dumnezeu, faţă de lume şi faţă de ceilalţi, este Iisus, pe care discipolii săi l-au numit Mesia. Născut în Palestina el a fost răstignit în anul 30. Viaţa şi scurta lui apariţie de Mesia sunt descrise de Evanghelii.
Iisus nu a contestat religia evreilor, dar a încercat să depăşească limitele unei comunităţi umane restrânse, mesajul său fiind adresat tuturor oamenilor. Creştinismul este o religie întemeiată de iubirea aproapelui şi pe virtuţi morale. Creştinilor li se promitea după moarte viaţă eternă în împărăţia lui Dumnezeu, Paradisul.
Creştinismul s-a extins repede la Ierusalim. Personalităţile cele mai importante care au ajutat la raspândirea creştinismului au fost Pavel si Petru. Consiliul de la Ierusalim din anul 49 î.Hr. a decis că noua religie să iasă din graniţele ei iniţiale, adresându-se şi celorlalte popoare. Creştinismul a devinit astfel o religie distinctă de iudaism. Cu ajutorul lui Pavel au apărut primele comunităţi de creştini printre evrei, dar şi printre greci şi romani. Două acte rituale trebuiau respectate în primul rând pentru a fi considerat creştin : botezul şi împărtăşania.
Biserica a avut de înfruntat problema externă a persecuţiilor (din partea statului roman) şi pe cea internă, a ereziei. Cauzele persecuţiilor romane au fost de mai multe feluri. Mai întâi politice, căci creştinii îi erau loiali lui Hristos, iar romanii Cezarului. Alte cauze au fost de natură religioasă, creştinii refuzând sacrificiile pe altare şi în general idolii; sociala, creştinii militând pentru egalitate socială, ceea ce în ochii aristocraţiei romane constituia o adevarată revoluţie. Persecutarea creştinilor a fost atât religioasă, cât şi politică. Primul mare persecutor a fost Nero, care a răspândit zvonul că incendierea Romei s-ar fi datorat acestora. Ca urmare a acestei acuze, creştinii au fost martirizaţi.
|
