Descriere: Fiind de mai mare întindere şi cu o acţiune mai complicată decât a schiţei, nuvela are şi un număr mai mare de personaje,cu importanţă diferită în derularea evenimentelor.
Aşa se explică şi faptul că în opera literară ,,Două Loturi’’ fiind o nuvelă, întâlnim un personaj principal, Lefter Popescu, şi personaje secundare şi episodice.
Lefter Popescu este personajul principal al acestei nuvele, întrucât participă la toate momentele acţiunii, iar toate celelalte personaje acţionează în funcţie de comportamentul şi de atitudinea lui, de relaţia pe care o stabilesc cu acesta, cu cele mai multe dintre ele aflându-se în conflict temporar sau de durată.
El este un mic funcţionar, un slujbaş neînsemnat al statului care duce o existenţă strâmtorată, starea lui socială şi materială fiind evidenţiată chiar de numele pe care îl poartă, care sugerează lipsa banilor, sărăcia (Lefter) si banalitatea (Popescu), nume predestinat unui om care nu are nici un fel de câştig în viaţă.
Lui îi surâde ideea de a se îmbogăţi pe neaşteptate, deşi iniţial este sceptic în privinţa câştigurilor.Găsirea lozurilor devine pentru el o obsesie, fiind gata să renunţe chiar şi la slujbă.
|