Descriere: Introducere
Secolul XX a fost unul al marelor dezastre. Conflicte militare dar şi ideologice, masacre, genociduri, toate au făcut acest secol cel mai sângeros, din câte a avut a le trăi omenirea. Lumea a fost dominată de lideri ce stăteau în fruntea unor regimuri totalitare. Lideri care, prin pârghiile imense de care dispuneau, duceau o politică cruntă întru ideea ce o promovau.
Elementul esenţial al a dictaturii fasciste a fost prezenţa unui lider puternic, ferm şi carismatic în fruntea statului. Acest lider simboliza statul. Imaginea i-a fost creată cu ajutorul maşinilor propagandistice ale acestor state, dar şi prin hotărârea şi cruzimea de care dădeau dovadă aceşti lideri. Un popor se lasă condus de un regim autoritar şi de un tiran atunci când individul ce face parte din acest popor se simte slab şi neîncrezut. Pe fondul acestor predispuneri psihologice, cultul personalităţii a dat roade. Conducătorul statului însemna totul pentru fiecare şi, desigur, era îndreptăţit să elimine pe cei ce nu acceptau acest fapt sau pe cei care ar fi putut sta în calea unui viitor luminos.
După cum am menţionat, regimului fascist îi erau caracteristice represaliile de masă, însă spre deosebire de cel comunist, epurările din interior erau mai puţin frecvente, ele fiind îndreptate mai ales asupra evreilor şi ale teritoriilor nou-cucerite.
O psihologie de masă puternică a fost comună regimului fascist. Ideea de stat era atât de puternică, încât individul nu mai apela deloc la personalitate, locul ei fiind luat de „gândirea” de masă. Individul nu mai comportă ceva important în sine, el are valoare doar în grup. Paradele de masă demonstrează perfect acest fenomen: mii de oameni executând gesturi în unison, împinşi de puterea înfricoşătoare a acestui regim. Manipularea societăţii avea un efect miraculos.
Adevăratele cruzimi ale acestui regim au avut loc, însă, în timpul celui de-al doilea război mondial. Miza era enormă pentru regimul fascist, scopul scuza orice mijloace, oricât de crude nu ar fi fost ele.
În aceşti ani s-a accentuat fenomenul numit Holocaust, adică nimicirea evreilor. Evreii erau impuşi să trăiască în lagăre de concentrare, în ghetouri. Asupra lor se efectuau tot felul de experimente medicale şi militare, introducându-li-se substanţe experimentale în sânge pentru a urmări efectul lor, expunându-i în camere de intoxicări cu gaze, arşi în crematorii. Corpurile lor neînsufleţite puteau fi încărcate în camioane şi duse spre crematorii asemeni celui mai ordinar gunoi. Copiii şi femeile ajunse în aceste lagăre nu erau excluşi de la tratamente inumane: erau desparţiţi de ceilalţi membri ai familiilor lor, erau impuşi la munci istovitoare pe fond de malnutriţie, schilidoţi de către gardieni, iar în caz de hotărâri ale unor funcţionari, arşi în crematorii, înpuşcaţi şi aruncaţi într-o groapă comună cu cea mai mare cruzime. În anii războiului victime ale fascismului au devenit peste 50 milioane de oameni. Prizonierii de război aveau şi ei parte de tratamente similare.
|
