Descriere: PROCESUL MARESALULUI ION ANTONESCU
MOTTO:
“Cand te afli intre ciocan si nicovala”
Odata cu arestarea maresalului Ion Antonescu la 23 august 1944, a inceput numaratoarea inversa a zilelor ultimilor doi ani ai vietii sale, petrecuti in detentie. Judecat de Tribunalul Poporului din Bucuresti intre 6 si 17 mai 1946 si condamnat la moarte, actul final al existentei lui s-a consemnat in dupa-amiaza zilei de 1 iunie, in Valea Piersicilor din inchisoarea Jilava, sub gloantele plutonului de executie. Dupa arestarea in noaptea de 23/24 august, maresalul este ”predat” autoritatilor sovietice pe considerentul ca acesta se bucura inca de ”adeziunea armatei”. Inchis la Lubianka unde este anchetat si supus unui sever interogatoriu. Dupa detentia din URSS de aproape un an si sapte luni s-a hotarat trimiterea acestuia in Romania pentru a fi judecat pentru ”tradare de patrie” si in postura de”criminal de razboi”, de catre Tribunalul Poporului, dupa ce SUA si URSS au adresat o cerere procurorilor de la Nurenberg pentru a afla daca este necesara prezenta lor acolo. Raspunsul a fost negativ. Judecarea maresalului a fost impusa de sovietici si infaptuita cu largul concurs al autoritatilor lor de ocupatie din Romania.
Organizarea procesului s-a facut in asa mod incat amestecul politicului este evident de la prima vedere. In completul de judecata intrau persoane care nu aveau pregatirea adecvata: Nita Vasile, reprezentant al Partidului Comunist era muncitor, Pauna Ion era muncitor si reprezentant al Partidului Social-Democrat, Dumbrava Jovita era plugar si reprezentantul Frontului Plugarilor etc., acuzatorul public Dumitru Saracu”….care fusese la viata lui chelner si ne pregatea ceva de mancare” cand activa la Tribunalul Poporului, cum afirma insusi presedintele Tribunalului Poporului, Alexandru Voitinovici. Presedintele tribunalului era un obscur magistrat din Moldova a carui cariera anosta a fost incheiata de acest proces rasunator.
Cu tot caracterul partinitor al desfasurarii procesului, urmarindu-se condamnarea cat mai aspra a celor aflati pe banca acuzarii, completul de judecata s-a vazut nevoit sa recunoasca absurditatea unor acuzatii. Este semnificativa constatarea ca ”acest acuzat nu si-a insusit ilicit sau abuziv bunuri private sau publice din teritoriul in care s-a purtat razboiul” si ca tot el ” nu a realizat averi in mod ilicit, cu ocazia participarii la conducerea razboiului, ori profitand de legiuirile si masurile luate”, o recunoastere a onestitatii si corectitudinii principalului acuzat.
|
