Razboaie pe uscat si pe mare in Evul Mediu

Razboaie pe uscat si pe mare in Evul Mediu intre anii 500 - 1300 d.Hr. Perioada cuprinsa intre prabusirea Imperiului Roman si Evul Mediu Târziu a cunoscut dominatia cavaleriei si ascensiunea in Europa a cavalerilor in armuri. In epoca de prabusire a Imperiului Roman institutiile militare romane inca mai rezistau. Armata romana, reorganizata in secolul al III-lea de Diocletian, a fost foarte activa. Cu toate ca barbarii care s-au stabilit pe teritoriul imperiului erau numerosi si ambitiosi, armatele imperiale, mai profesioniste, au fost capabile sa le stavileasca initiativele de cotropire. Fortele militare romane si-au modificat componenta, depinzând din ce in ce mai mult de cavalerie, fie ea cavaleria usoara, inarmata cu arcuri, fie cavalerie grea, de multe ori inarmata cu lancii si imbracata in armuri. Cu toate ca in perioada 350 - 476 legiunile romane au reprezentat o forta militara dominanta, ele au suferit mai multe infrângeri importante. Astfel, in perioada 363-364 au fost infrânte de catre cavaleria usoara persana si in 378 de cea gota. Aceste infrângeri au demonstrat si mai bine importanta cavaleriei. In 476, când ultimul imparat roman a fost ucis in timp ce apara zidurile Romei, vechiul sistem militar roman organizat in legiuni disparuse complet. Chiar daca Imperiul Roman din Vest se prabusise, cel din Est, cu capitala la Constantinopol, avea inca o forta impunatoare. Imperiul Bizantin a reusit chiar sa recucereasca numeroase teritorii dupa prabusirea Romei. Acest succes avea doua cauze: in primul rând armatele bizantine din acele vremuri erau conduse de generali remarcabili; ei au pus si bazele unei cavalerii amestecate care reprezenta de acum centrul fortei lor militare. O parte din cavaleria de care dispuneau erau arcasi calare, adesea mercenari. Dispuneau apoi de cavaleria grea, inarmata cu lanci.