Descriere: Războiul Rece
Războiul rece este termenul folosit pentru a descrie interesele relaţiilor între USA şi Uniunea Sovietică(URSS), fiecare fiind în fruntea unor alianţe de mare forţă, între 1947-1989. Războiul a fost ,,rece” deoarece relaţiile între cele două puteri au fost reci, dar nu s-au ,,înfierbântat” niciodată într-un război armat. Pe lângă tradiţionala rivalitate între cele două puteri, conflictul se baza şi pe o ciocnire de ideologii(între sistemul democratic capitalist din SUA şi sistemul totalitar din URSS).
Conflictul nedeclarat
Un potenţial conflict exista încă dinainte de cel de-al doilea război mondial, dar a fost ţinut sub tăcere datorită politicii de neimplicare a SUA şi preocupării URSS-ului pentru problemele sale interne, ceea ce însemna că Europa continua să fie arena principală a disputelor politice. Apoi, în timpul războiului, SUA şi URSS au luptat împreună împotriva puterilor naziste. După înfrângerea Germaniei Naziste, Europa era ruinată şi în scurt timp a devenit clar că statele europene nu se mai puteau compara cu SUA sau URSS de4venite cunoscute pe plan mondial ca ,,superputeri”.
|