Descriere: Revoluţia ştiinţifică şi progresul tehnic
În secolele al XV-lea şi al XVII-lea, în Europa ştiinţa a cunoscut un mare avânt. Marii gânditori, deschizători de drumuri şi noile instrumente ştiinţifice au schimbat radical concepţiile despre univers şi locul omului în el.
Revoluţia ştiinţifică s-a produs într-o societate dinamică, aflată în plină expansiune şi avansată din punct de vedere tehnologic. Inventarea prafului de puşcă, a armelor de foc, construirea unor vase care permiteau efectuarea călătoriilor oceanice le-au dat posibilitatea europenilor să exploreze, să facă hărţi şi bineînţeles să cucerească noi teritorii. Inventarea tiparului a permis păstrarea şi transmiterea celor mai importante informaţii, noilor generaţii. Începând cu secolul al XVI-lea între societate, ştiinţă şi tehnologie s-au născut legături din ce în ce mai strânse, fiecare influenţând în mod continuu dezvoltarea celorlalte două.
Drumul spre progres
Cu excepţia câtorva descoperi ştiinţifice remarcabile, gândirea ştiinţifică din epoca medievală târzie a făcut relativ puţine progrese în comparaţie cu tehnologia. Tehnologia se ocupa de probleme practice, care puteau fi testate imediat, determinându-se dacă funcţionează sau nu. În schimb, ştiinţa studia mai ales natura universului şi legile care îl guvernează. Noile idei erau greu de demonstrat şi din această cauză se loveau de o opoziţie generală. Aceste idei veneau în contradicţie cu vechile teorii dogmatice şi cu explicaţiile religioase date fenomenelor naturale, motiv pentru care erau considerate şocante şi calificate drept sacrilegii.
La începutul secolului al XVI-lea – începutul erei moderne – majoritatea ideilor privind universul erau bazate pe teoriile gânditorului grec Aristotel (384 – 322 î.e.n.) şi pe completările aduse de astronomul grec Ptolomeu (secolul al II-lea e.n.). Scrierile greceşti şi romane aveau o influenţă puternică în ţările din vestul continentului, mai ales dacă Biserica le considera acceptabile.
|
