Ritul funerar in Egiptul Antic

Introducere Civilizatia egipteana veche a existat aproape 3000 de ani aparent intr-o forma neschimbata, lasind mostenire capodopere arhitecturale, monumentale si comori fabuloase. Piramidele, Sfinxul si mormantul lui Tutankamon sunt admirate si astazi de intreaga lume. Aparut in desert, Egiptul era la o suficienta distanta de tulburarile Orientului Apropiat. Dupa ce s-a constituit civilizatia egipteana s-a dovedit a fi destul de stabila, conservatoare si longeviva. Desi, au egzistat schimbari in viata tarii, acestea au fost atat de lente, incat popoarele antice vedeau Egiptul ca o societate misterioasa, fara varsta. Un istoric grec a denumit Egiptul foarte inspirat ca ,,Darul Nilului’’, pentru-ca locurile propice asezarilor oamenilor erau pe malurile fluviului Nil care parcurge sute de kilometri prin desert, varsandu-se in Marea Mediterana printr-o delta. Vechii egipteni erau, din fire, un popor optimist. Ei iubeau viata si se simteau legati de viata de zi cu zi. In acelasi timp, insa, asa cum sublinia si Herodot in Istoriile sale, ei credeau cu tarie in nemurirea sufletului si in viata de dincolo de mormant. Probabil, tocmai de aceea, acest popor cunostea o singura notiune pentru a desemna cele “doua” vieti, respectiv ankh, care inseamna “viata”. Pentru egipteni, viata viitoare nu reprezenta altceva decat o continuare a vietii de pe pamant. Singura deosebire intre cele doua stadii ale vietii era aceea ca mortii locuiau undeva in Apus, Imentet, pe cand cei vii traiau in rasarit, pe Nil. Mortii erau “poporul Apusului”, Imentiu.