Descriere: F.W. Schelling
Friedrich Wilhelm Schelling (1775-1854) a studiat filosofia şi teologia la Tubingen. Profesează filosofia la Universitatea din Iena, Wurzburg, Erlangen şi Berlin.
În filosofie el este preocupat la început de idealismul lui Fichte, care consideră că adevărata filosofie critică trebuie să dea o explicaţie a priori a lumii numai prin noţiuni combinate prin intermediul imaginaţiei şi deducea universul dintr-un singur principiatotcuprinzător.
În primele sale lucrări filosofice intitulate „Asupra posibilităţii unei reforme a filosofie in genere” 1794, şi „Despre Eu ca principiu al filosofiei” 1795, Schelling dezvoltă în continuare ideile lui Fichte.
Schelling încearcă să repună natura în drepturile ei. Asta el o face în opera „Ideai asupra unei filosofii a naturii” publicată în 1797. El încearcă să creeze un sistem filosofic nou al idealismului obiectiv. Filosofia lui Schelling debutează printr-o modificare a „filosofiei Eului” a lui Fichte şi se sfârşeşte printr-o mitologie fantastică. Rolul lui Schelling în dezvoltarea idealismului a fost să concilieze natura cu cerinţele filosofice ale timpului.
Ce este eul pentru fiecare dintre noi? După Schelling eul este subiectul tuturor cunoştinţelor sale – subiectul psihologic. Eul şi non eul sunt termeni corelativi, adică ei nu pot exista de sinestătător unul faţă de altul. Schelling subliniază deosebirea nu numai dintre sistemul său filosofic şi cela lui Fichte , ci şi din alte sisteme filosofice. Schelling spunea că el de deosebeşte de:
a. Descartes prin aceea că el nu declară dualismul absolut, care ar exclude identitatea;
b. Spinoza prin aceea că nu declară identitatea absolută, care nu ar exclude orice dualism;
c. De Leibnitz prin aceea că nu identifică idealul într-un ideal, ci afirmă contrariul real al ambelor principii în unitatea lor.
Schelling critică idealismul (cel subiectiv şi obiectiv) pentru faptul că acesta pune temelia existenţei lumii spiritul. După el materia în afara spiritului este imposibilă, la fel după cum şi spiritul este imposibil fără materie. Schelling nu adoptă nici materialismul. El ocupă o poziţie intermediară între Fichte şi Spinoza. Schelling atrage atenţia la faptul că identitatea nu trebuie înţeleasă ca o formalitate, aici este vorba despre unitatea contrariilor. Unitatea realului şi al idealului nu înseamnă că aceasta nu este una şi aceeaşi. Pe lîngă identitate el admite şi dualismul dintre existenţă şi gîndire. Elaborând sistemul său filosofic Schelling va trasa în mod consecvent principiul identităţii realului şi idealului, a obiectului şi subiectului, a materiei şi conştiinţei. Schelling creadea că principiul creator al universului trebuie să fie de natură spirituală. După Schelling conştiinţa este ceva ce şi-a pierdut orice relaţie, este intuiţia Absolutului, intuiţia, lipsită de orice sensibilitate, nu poate fi decît o intuiţie intelectuală.
|
