Henri Bergson

Introducere Filosofia contemporană cronologic nu coincide cu “istoria contemporană”. Începutul perioadei contemporane în dezvoltarea ghîndirii filosofiei universale nu poate fi stabilit cu precizie. Este vorba de o trecere lentă de la unele probleme la altele de la un mod de abordare şi soluţionare a lor la altul. În a II –a jumătate a sec. al XIX-lea se pregăteste, iar la răscrucea secolelor XIX şi XX se conturează ştiinţa nouă, neoclasică. O primă încercare de reapreciere a valorilor filosofiei clasice o realizează marxismul care dezvoltă orientarea naţionalistă, negînd totodată pretenţia filosofiei de a fi “ştiinţa a ştiinţelor”. Filosofia contemporană, adoptă un spirit critic faţă de sistemele de referinţă, sistematizate în anterior, faţă de propriile realizări. Critica constructivă este o particularitate pozitivă a gîndirii filozofice, deoarece, în primul rînd, ea desemnează finalizarea unei investigaţii, a unui studiu minutios a sistemului respectiv iar în al doilea rînd filosoful îşi expune propria viziune a lucrurilor, a fenomenelor şi proceselor realităţii. Oricit de nesemnificativă ar fi interpretarea sau soluţionarea unor probleme prin faptul formulării lor, autorul contribuie la dezvoltarea ghîndirii filosofic. Filosofia contemporană are un caracter social deoarece fiinţa umană se realizează pe deplin în activitatea socială, în comunitate. Fiind apreciată ca o forta de producere ştiinţa şi tehnică, probleme dezvoltării perfecţionării lor sunt în centrul folosofării unor şcoli, a unor orientări. Aceste parcticularităţi a filosofiei contemporane o indepărtează treptat de filosofia modernă.