Descriere: Identitate si alteritate
- cu referire la Nietzsche, Kant, Rousseau
Oamenii relationeaza intre ei in diverse moduri. In timp ce unii produc fapte bune si infaptuiesc dreptatea, altii, neglijand oamenii din jurul lor, savarsesc fapte ale caror consecinte constau in ingradirea libertatilor celuilalt sau, in cele mai crude situatii, in chiar distrugerea celuilalt. In aceasta situatie, multi dintre filosofi, cautand sa gaseasca esenta care se ascunde in spatele omului si a comportamentului acestuia, au reflectat asupra felului naturii umane (buna sau rea) si in functie de viziunea fiecaruia, au incercat sa descrie mecanismele care stau in spatele actiunilor umane.
Daca omul este bun de la natura si, in consecinta, isi regleaza relatiile cu semenii identificandu-se pe sine insusi la fel ca ceilalti (avand o natura identica) atunci comportamentul sau va fi unul deschis catre celalalt, iar prosperitatea proprie nu va avea intaietate in dauna prosperitatii comune, a tuturor. Aceasta idee o gandeste si Jean-Jacques Rousseau atunci cand crede ca natura l-a creat pe om bun si numai societatea i-a pervertit comportamentul intr-unul negativ. Ce ii determina totusi pe oameni sa se comporte bine cu ceilalti o data ce societatea i-a inrait? Rousseau crede ca omul este inzestrat cu un principiu de dreptate si virtute, numit constiinta, care distinge intre bine si rau si care venind din sentimentul natural al dreptatii ii determina pe acestia sa actioneze conform „luminii ratiunii”. Cele doua principii pe care Rousseau le pune la baza comportamentului uman sunt date de instinctul de autoconservare, prin care fiecare isi doreste propria bunastare, si de suferinta pe care omul o simte in fata durerii celuilalt, identificandu-se cu acesta.
|
